două asocieri conduse de companii sibiene au depus oferte pentru licitația privind modernizarea sistemului de management integrat al deșeurilor din județul sibiu

Licitația a fost contestată de firma Terra Building SRL, demersul fiind respins de CNSC și catalogat ca fiind „neîntemeiat”.

două asocieri conduse de companii sibiene au depus oferte pentru licitația privind modernizarea sistemului de management integrat al deșeurilor din județul sibiu

Con-A Operations și Total NSA AG Construct sunt liderii asocierilor de firme care au depus oferte la licitația de atribuire a Contractului „Proiectare (faza PT), asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru componenta ”construire stații de transfer Agnita și Avrig și centre de colectare a deșeurilor cu aport voluntar la Avrig, Agnita, Sibiu, Mediaș și Cisnădie” investiție promovată de Consiliul Județean Sibiu.

Cele două asocieri sunt formate din:

  • Con-A Operations (lider): Finara Consult SRL, Con-A Mep, Total Business Land SRL și Condesign SRL;
  • Total NSA AG Construct SRL (lider): Pro Hart Group, Nord Construct SRL, Tehnimarket, Electric Servcom, Sitiline Technology, ABC Best painting SRL, ING Proiect management SRL și John System SRL.

Documentația de licitație a fost încărcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pe data de 12.02.2023, iar termenul-limită până la care au putut fi depuse ofertele a fost 21.03.2023.

Între firmele interesate de investiția promovată de Consiliul Județean Sibiu s-a aflat și Terra Building SRL, care a înaintat o contestație Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), invocând aspecte ce țin de termenul de execuție și conținutul caietului de sarcini. În urma analizării documentelor existente, judecătorii CNSC au respins contestația depusă de Terra Building SRL, pe care au catalogat-o ca fiind „neîntemeiată”.

Potrivit documentației publicate în SEAP, viitorul prestator va trebui să construiască:

  • 5 Centre de Colectare a Deșeurilor cu Aport Voluntar în Avrig, Agnita, Sibiu, Mediaș și Cisnădie;
  • 2 Stații de Transfer în Agnita și Avrig (modernizarea celei existente)

În linii mari, lucrările vor consta în:

  • Centre de aport voluntar: curățarea terenului; construirea platformei betonate, construcția drumurilor interioare, achiziția de containere; împrejmuirea amplasamentului, construcția drumului de acces; lucrări de instalații sanitare, electrice, mecanice aferente funcționării obiectivului de investiții.
  • Stații de transfer: modernizarea construcțiilor existente (Stația de transfer Avrig); construirea rampei și a platformei inferioare, construirea silozurilor de transfer, construcția platformelor betonate, construcția drumurilor interioare, achiziția presei fixe, achiziția de containere de transfer; împrejmuirea amplasamentului, construcția drumului de acces; lucrări de instalații sanitare, electrice, mecanice aferente funcționării obiectivului de investiții.

Valoarea estimată a contractului este de 84,16 milioane lei fără TVA, cu o durată de execuție a lucrărilor de 6 luni.

„În luna februarie a acestui an am depus la Ministerul Investiților și Proiectelor Europene o cerere de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru acest proiect important atât pentru starea de sănătate a locuitorilor județului Sibiu, cât și a protecției mediului înconjurător. Avem deja un sistem de management integrat al deșeurilor funcțional la nivelul întregului județ, iar pentru ca acesta să corespundă cerințelor actuale ale legislației dar și ale cetățenilor, se impune a fi modernizat”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Ofertele depuse de cele două asocieri de firme vor fi analizate într-un interval maxim de 90 de zile lucrătoare.

În perioada imediată, Consiliul Județean Sibiu va scoate la licitație un nou contract destinat îmbunătățirii infrastructurii județene de gestionare a deșeurilor, constând în achiziționarea de recipiente pentru colectare selectrivă, valoarea estimată a contractului fiind de 73,5 milioane de lei.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică