sold-out la biletele pentru meciul de tineret dintre românia și germania - se joacă cu casa închisă

Amicalul de gală de pe noua arenă din Sibiu, România U 21- Germania U 21, care se va disputa marți, 28 martie, de la ora 19.00 se va juca cu casa închisă.

sold-out la biletele pentru meciul de tineret dintre românia și germania - se joacă cu casa închisă

Dacă biletele la Tribuna 1 și Tribuna 2 se epuizaseră de câteva zile, de luni nu se mai găsesc tichete nici la peluze. Federația Română de Fotbal a pus biletele la vânzare pe site-urile www.bilete.ro, www.bilete.frf.ro și în aplicația Fan Arena by FRF, la prețul de 15 lei la peluze și 30 lei la tribune. Toate aceste siteuri au anunțat luni sold-out la bilete. Organizatorul a oferit și multe invitații la acest meci colaboratorilor de la AJF-urile din țară.

Naționala pregătită de Emil Săndoi a efectuat luni antrenamentul oficial pe Stadionul Municipal. Amicalul  Under 21, România – Germania este primul meci internațional găzduit de noul stadion din Sibiu.

Arena din Parcul Sub Arini are o capacitate de 13.013 locuri și a costat municipalitatea din Sibiu peste 211 milioane de lei, fiind inaugurată la finalul anului trecut.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică