Începând cu această săptămână, AirConnect, o nouă companie aeriană din România, a început să efectueze zboruri regulate, inclusiv de la Sibiu. Flota AirConnect are în componență inclusiv două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri.
Zborurile operate de AirConnect începând de luni, 27 martie, sunt atât interne, din București, către orașe precum Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș, cât și externe, din București și Cluj, către Budapesta, potrivit publicației Adevărul.
,,Ne-am propus să devenim prima opțiune de zbor pentru pasagerii din Sud-Estul Europei, iar astăzi am făcut un prim pas în această direcție. Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la prețuri avantajoase, sigură, rapidă și confortabilă între Capitală și unele dintre cele mai mari orașe ale țării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor. Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinațiilor interne, cât și a celor externe”, a spus, luni, Tudor Constantinescu, directorul general AirConnect, potrivit paginii de Facebook a companiei.
Rutele operate de AirConnect din 27 martie sunt:
București – Sibiu, 5 frecvențe săptămânale
București – Suceava, 5 frecvențe săptămânale
București – Baia Mare, 2 frecvențe săptămânale
București – Târgu Mureș, 4 frecvențe săptămânale
București – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale
Cluj Napoca – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale
Zborurile estivale, operate din iunie, vor fi ȋntre București și Dubrovnik și ȋntre Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara.
Flota AirConnect
Fondatorii AirConnect au mizat pe aeronave ATR 72-600, pentru că reprezintă cea mai eficientă soluţie regională din punct de vedere al consumului de combustibil, datorită structurii uşoare, vitezei optimizate şi motorului conceput pentru sectoare scurte. Aceste caracteristici conduc la costuri de operare mai scăzute, dar şi la diminuarea emisiilor de CO2.
Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configurație de 68 de locuri. Acestea au o cabină îmbunătățită, pentru confortul sporit al pasagerilor. Ȋn același timp, sunt cele mai eficiente aeronave regionale, din punct de vedere al consumului de combustibil – cu 40% mai puține emisii de CO2 per călătorie.
„Zborurile sunt disponibile online pe site-ul companiei www.air-connect.com, prin intermediul aplicației mobile, dar și prin intermediul agențiilor partenere, al sistemului global de distribuție Amadeus și al principalelor platforme online din țară și din străinătate. Pentru pasagerii frecvenți am pus la dispoziție programul de fidelitate KONnectibles care asigură, pe lângă reduceri consistente pe toată durata anului, și avantaje atât la aeroport, cât și pe timpul zborului”, se mai arată pe pagina companiei.
Conducerea executivă AirConnect este formată din Dorin Ivaşcu, preşedinte al Consiliului de Administraţie, Tudor Constantinescu, director general şi Florin Necula, director operaţional.
AirConnect a fost înființată anul trecut de Tudor Constantinescu, fost pilot și director comercial al Blue Air. El deține 15,38% din acțiunile AirConnect, potrivit datelor de pe portalul Termene.ro.
Printre acționarii AirConnect se află și Regional Air Suport, cu 15,39% din acțiuni, companie este deținută de către Dorin Ivașcu, proprietarul Aeroportului Tuzla. Acționari ai AirConnect mai sunt: Florin Necula (15,39%), Alin Crețu (15,39%), Cosmin Adrian Pop (15,38%), agenția de turism Karpaten (15,38%) și Spark Capital Systems (7,69%), potrivit sursei citate.
De precizat că, în anul 2013, directorul general AirConnect, Tudor Constantinescu, a făcut parte din Airline Management Solutions, firma care a preluat de la omul de afaceri Nelu Iordache operatorul aerian Blue Air.