Ministerul Dezvoltării alocă 238 de milioane de lei clienților programului „Banca pentru Locuințe”. Este vorba despre 79.277 de beneficiari ai Programului de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, anunță Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, citat de Mediafax.
Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, suma va fi plătită către clienții BCR Banca pentru Locuințe și Aedificium Banca pentru Locuințe. Banii reprezintă primele de la stat datorate pentru anii 2014-2022 și astfel plățile vor fi la zi, a mai spus ministrul.
Beneficiarii acestor prime sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, care au încheiat contracte de economisire-creditare pe o perioadă de minimum 5 ani și au justificat sumele economisite în scop locativ. Prima de stat este finanțată de Guvern prin bugetul Ministerul Dezvoltării și este de maximum 250 de euro pentru fiecare an de economisire.
În perioada 2014-2022, plățile nu au fost acordate din cauza existenței unor acțiuni formulate în instanță ca urmare a unor decizii ale Curții de Conturi.
Sumele vor fi transferate către bănci în următoarele zile, urmând ca acestea să le vireze către beneficiari, a precizat Ministerul Dezvoltării.
Sursa: Mediafax