În comuna Sadu, din județul Sibiu, sunt cel puțin cinci persoane care au același nume, însă dacă unora li se poate părea amuzat, Maria Botărel se confruntă cu o problemă din cauza coincidenței de nume.
Maria Botărel este numele pe care cel puțin cinci femei din comuna Sadu îl au în buletin. În momentul când și-au făcut card de alimente „Sprijin pentru România”, primit de la Uniunea Europeană, posesoarele cardurilor nu se așteptau ca să întâmpine probleme cu numele. Însă, când au fost livrate nu s-a respectat adresa și s-au încurcat PIN-urile, iar Mariei și vecinei ei li s-au blocat cardurile. Problema este că Maria nu poate folosi cardul de mai bine de opt luni de zile, când i s-a spus că problema se va remedia.
După zeci de telefoane date din luna august, de când i-a fost blocat cardul, până în prezent Maria nu și-a mai primit cardul de alimente, fiind amânată de luni de zile. Vecinei i s-a blocat cardul doar în luna decembrie, până atunci putând fi folosit. „Am mers la magazin și nu s-a potrivit PIN-ul la card, au încurcat codurile PIN când au trimis plicurile cu cardurile. Am sunat la București și mi l-au blocat și au spus că îmi trimit alt card și nu am mai primit nimic până acum. La două, trei zile i-am tot sunat”, spune Maria Botărel.
Cardurile de alimente „Sprijin pentru România” se dau persoanelor vulnerabile și se acordă în şase tranşe de ajutor pe an.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.