În ultimul an, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a înregistrat o scădere a numărului de candidați care și-au depus dosarele. De asemenea, există specializări care au nevoie de sprijin financiar din partea Universității pentru că sumele atrase nu sunt suficiente.
În cadrul unei conferințe de presă susținută vineri, 31 martie, Sorin Radu, Rectorul ULBS, a clarificat situația candidaților în scădere. Acesta a susținut faptul că fizic candidații nu au scăzut, în schimb numărul de dosare înscrise este mai mic comparativ cu anii anteriori.
„Având în vedere strategia prin care candidații aplică la programele de studiu, ei aplică la acele programe în care competiția se face pe baza notei de Bacalaureat, aplică la mai multe programe. Drept urmare, în mulți ani am avut o creștere de candidați, a dosarelor depuse, dar în realitate numărul candidaților fizic era cu totul altul. Am avut o scădere a numărului de candidaturi, de dosare depuse, dar am avut o creștere la numărul de candidați care au confirmat locul” a spus Sorin Radu, Rectorul ULBS.
Riscuri de închidere a specializărilor
Conform conducerii ULBS riscuri de închidere a anumitor specializări există permanent, în funcție de nevoile și interesele candidaților. În ultimii ani s-a înregistrat o cerere mai mare pentru programele din zona dreptului, dar a scăzut cererea pentru specializările umaniste precum Istorie.
„Numai prin excepție, noi luăm decizia de a desființa anumite programe, de a nu face admitere la anumite programe. A apărut o informație în presă, care a fost luată dintr-un raport al prodecanului Horațiu Dura, dar care nu a fost înțeleasă. Programele care au apărut ca fiind desființate sunt programe care de ani de zile nu funcționează din diferite motive. Unele, spre exemplu, nu au funcționat niciodată, precum „Istorie în limba germană”. Au rămas agățate într-o listă de programe și nu reușeam să clarificăm acea listă. Erau programe nefuncționale de ani de zile. Și atunci noi am luat această decizie de a clarifica, iar programele care nu erau funcționale de ani buni sau care nu au fost deloc funcționale, efectiv le-am scos din grilă” a declarat Rectorul ULBS.
Specializarea Istorie prezintă riscul de desființate
Dintre specializările care funcționează la momentul actual în ULBS, specializarea „Istorie” prezintă cel mai mare risc de desființare. Motivul fiind numărul mic de locuri de muncă ce se pot ocupa după terminarea studiilor. În acest context, universitatea este nevoită să susțină financiar această specializare.
„În ultimii ani datorită unor măsuri luate la nivelul Ministerului Educației, adică reducerea dramatică a numărului de ore de istorie, s-au înlocuirea unor profesori de istorie cu suplinitori care nu au specializare, s-a generat această reacție. Efectul s-a văzut imediat, dincolo de faptul că nu mai este ofertantă această meserie, cumva trendul în rândul tinerilor a fost acesta de a se întreba „Ce șanse am să găsesc un job dacă în ultimii ani nu se mai scot posturi la Inspectoratul Școlar?”. Noi am făcut memorii, discuții, am încercat să luăm măsuri. Sigur, că nu depinde de noi, este o situație generalizată, nu este doar o situație specifică României, dacă tot vorbim de Istorie, și este o mișcare la nivel european” a spus Sorin Radu, Rectorul ULBS.