Vechea aerogară a Sibiului, inaugurată în anul 1959, va fi demolată la finalul acestei săptămâni, anunță conducerea Aeroportului Internațional, pentru a face loc noului terminal. „Aici s-a scris istoria transportului aerian sibian”, a spus directorul Marius Gîrdea, vineri, în cadrul unui eveniment la care au luat parte inclusiv foști angajați.
Vechiul terminal al Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) și turnul de control vor fi demolate, la finalul săptămânii. Aerogara, inaugurată în anul 1959, avea o capacitate de 50 de locuri, însă datorită dezvoltării a fost necesar să capete o altă „viață”.
Înainte ca lucrările de demolare să înceapă, reprezentanții AIS au organizat un eveniment de presă, la care au fost invitați inclusiv foști angajați. În prezența lor, directorul aeroportului a precizat că istoria transportului aerian sibian s-a scris în vechea aerogară. „Clădirea în care majoritatea oamenilor sunt prezenți astăzi în această sală și care și-au desfășurat activitatea în ea, urmează să fie demolată. Am considerat normal ca la acest moment să încercăm să ne strângem să mai avem o ultimă amintire cu aerogara în care cu toții ne-am desfășurat activitatea, inclusiv eu în ultimii nouă ani. Este locul principal în care s-a scris istoria transportului aerian din Sibiu”, a spus directorul Aeroportului Internațional Sibiu.
Prezentă la eveniment, Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a precizat că dezvoltările care vor urma la aeroport vor fi benefice pentru sibieni. „Mă bucur că am onoarea să vă cunosc într-un moment plin de emoție pentru că, începând de astăzi, își iau oarecum la revedere de la un trecut, un trecut care a marcat viața multora dintre ei. E momentul în care ne uităm cu respect la trecutul aeroportului Sibiu, ne uităm cu respect la cei care au făcut parte și au creat acest trecut. (…) Mă uit pe fereastră și văd o altă construcție cum crește și ne arată că Sibiul se dezvoltă, aeroportul se dezvoltă, deci munca tuturor a fost una benefică și una care aduce lucruri bune pentru sibieni. Vrem astăzi să marcăm prin acest eveniment recunoștința pe care o acordăm tuturor, pentru că dacă nu existați dumneavoastră, degeaba exista aerogara din 1959, degeaba exista turnul de control”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, în fața angajaților, foști și actuali, ai aeroportului sibian.