scandal la cisnădie după ce primăria nu mai permite accesul microbuzelor între blocuri - primarul huja: „dorim să fluidizăm traficul”
Sursa/Facebook: Gheorghe Huja

Este scandal la Cisnădie după ce primăria a anunțat că toate autovehiculele, în afară de cele din categoria M1, nu vor mai putea parca pe locurile dintre blocurile din oraș. Primarul Gheorghe Huja explică situația și spune că decizia a fost luată pentru a fluidiza traficul.

scandal la cisnădie după ce primăria nu mai permite accesul microbuzelor între blocuri - primarul huja: „dorim să fluidizăm traficul”

Primarul Gheorghe Huja din Cisnădie a publicat, pe pagina de Facebook, o postare în care clarifică situația privind accesul remorcilor, camioanelor, utilajelor și autobuzelor în parcările dintre blocuri. 

„În mediul online a apărut o postare total eronată menită să ducă cetățenii acestui oraș în eroare. Este vorba despre o minciună gogonată de unde reiese faptul că în Cisnădie toate autovehiculele în afară de cele din categoria M1 vor fi interzise în orașul Cisnădie. FALS! De fapt dorim să fluidizăm traficul și să venim în sprijinul cetățenilor care nu mai au unde să își parcheze mașina personală. Mașinile care nu fac parte din categoria M1 nu vor avea dreptul să parcheze pe locurile de parcare dintre blocuri, care sunt destinate locuitorilor din zona și mașinilor acestora. Cetățenii de la blocuri au făcut numeroase sesizări prin care își exprimă nemulțumirea față de remorcile, camioanele, utilajelor sau autobuzelor care ocupă câte 3-4 locuri de parcare, ba chiar sunt uitate acolo cu săptămânile”, transmite primarul Huja. 

Potrivit acestuia, proiectul este menit să îi ajute pe cetățenii care, în repetate rânduri, au sesizat că locurile de parcare de lângă blocuri sunt ocupate abuziv de remorci și alte autoutilitare. „După cum știți deja, de 15 ani nu mai este permisă tranzitarea orașului Cisnădie de tiruri, un lucru de care ne bucurăm cu toții și care a protejat casele cisnădienilor. Pentru a rezolva problema transportului public de persoane, am intrat în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu alături de Municipiul Sibiu, orașul Ocna Sibiului, comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mică, Șura Mare, Cristian, Poplaca și Roșia. Astfel, 4 autobuze electrice noi vor circula între Sibiu-Cartierul Arhitecților-Cisnădie-Cisnădioara și retur”, a adăugat acesta.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică