Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a fost sărbătorit la Catedrala mitropolitană din Sibiu prin Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la care au participat credincioşi purtând ramuri de salcie sfinţite, aşa cum este obiceiul la această mare zi a creştinătăţii pregătitoare pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri. În soborul slujitor s-au aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, cadre didactice, şi slujitori ai Catedralei mitropolitane.
În cadrul Sfintei Liturghii Vereș Vasile Dumitru a fost hirotonit diacon. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
Potrivit unei legende, salcia s-ar fi transformat în punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-O la continuarea drumului. Drept mulţumire, Fecioara Maria a Sfințit planta. În zilele noastre, creştinii strâng crenguţe de salcie, pe care le duc, spre a fi sfințite la biserică. Deseori acestea sunt așezate lângă icoane, pentru protecția și sănătatea celor din casă.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Floriilor.
„«Osana, fiul lui David. Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.» Acest strigăt de bucurie, acest imn ceresc pe care noi îl repetăm la fiecare Sfântă Liturghie ca o cinstire adusă Preasfintei Treimi când cântam «Sfânt Sfânt Sfânt Domnul Savaot plin este cerul și pământul de Mărirea Lui Osana întru Cei de sus.» însemnează miluiește-ne, Mântuiește-ne, acest strigăt a sunat astăzi din gura pruncilor și a celor care îl însoțeau pe Mântuitorul Iisus Hristos la intrarea lui în Ierusalim. Un imn ieșit din gura pruncilor din inima lor curată îi aducea cinste Mântuitorului Iisus Hristos. Evenimentul acesta care devine pentru noi o realitate, o prezență reală astăzi este un Praznic Împărătesc. Patruzeci de zile, ne-am nevoit cu postire, cu fapte bune, cu slujbe sâmbăta și duminica, cu Sfânta Liturghie, astăzi pregătindu-ne pentru ultimul urcuș care este săptămâna Sfintelor Pătimiri. Un drum ascetic timp de patruzeci de zile, care va fi continuat acum prin ajunare, prin postul serios, postul aspru urmându-L pe Hristos pe drumul Golgotei. Evanghelia de astăzi reprezintă un eveniment pregătitor pentru intrarea Mântuitorului în Ierusalim și anume ungerea cu Sfântul Mir de către sora lui Lazăr, Maria în casa lui Lazăr, cel înviat după patru de zile. Învierea pe care Mântuitorul, Minunea pe care a săvârșit-o Mântuitorul înviindu-l pe Lazăr a fost o lucrare pe care a împlinit-o Mântuitorul Iisus Hristos și care a provocat, a produs o reacție de ură și de dușmănie împotriva Lui, care a dus până la condamnarea lui la moarte. Au fost și ucenicii împreună acolo, ucenicii care au văzut Minunea învierii lui Lazăr în momentul în care Maria, sora lui Lazăr a folosit această mireasmă foarte scumpă, casa s-a umplut de mir.” a rostit ierarhul, relatează mitropolia-ardealului.ro
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza i-a îndemnat pe credincioşi să parcurgă drumul duhovnicesc din Săptămâna Pătimirilor în post şi rugăciune, prin participarea la sfintele slujbe săvârşite în aceste zile unice din calendarul creştin.