casa distrusă de flăcări la cisnădie, incendiată de trei copii care s-au jucat cu focul

O casă din orașul Cisnădie a fost cuprinsă, marți după-amiaza, de flăcări. Trei copii care se aflau în interiorul locuinței în momentul izbucnirii incendiului au fost transportați la spital, având intoxicații ușoare cu fum și atac de panică. În urma cercetărilor desfășurate la fața locului, s-au stabilit și cauzele incendiului. 

casa distrusă de flăcări la cisnădie, incendiată de trei copii care s-au jucat cu focul

Incendiul de la Cisnădie a izbucnit din cauza celor trei copii, aflați în interiorul locuinței, care s-au jucat cu focul. Cele două fete, în vârstă de 15 și 9 ani, și băiețelul de 7 ani, au aprins chibrituri în apropierea unor materiale textile. „Incendiul a fost cauzat de jocul copiilor cu focul, s-au folosit chibrituri în apropierea materialelor textile”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

În urma incendiului a fost afectată în totalitate camera de unde a izbucnit focul, precum și bunurile din acea cameră. Restul casei, o cameră, o baie și un hol, a fost afectat de fum.

Citește și: Casă în flăcări la Cisnădie – Trei copii duși la spital – Pompierii au salvat și un câine

Ultima oră

Comentariul meu

Publică