Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 16 aprilie 2023, în prima zi a Sărbătorii Pascale, tradiționalul Joc de Țuru, în cartierul Moșnei.
Manifestarea va debuta la ora 11:00, pe strada Stejarului nr. 1, iar cei prezenți vor asista atât la tradiționala întrecere, cât și la spectacolul de cântece și dansuri populare pregătit de către organizatori.
Programul artistic va fi susținut de către interpreții Costel Popa, Emilia Muntean, Luminița Dejan, Aurelian Suciu, Aurica Bacea, Cosmina Fulea, Bianca și Diana Crețu, Natalia și Alin Matyas. De asemenea, cei prezenți vor putea urmări și spectacolul ansamblurilor de dansuri populare „Târnavele“ și „Muguri de pe Târnave“, din Municipiul Mediaș.
Datând din anul 1926, jocul a început ca un obicei de cartier al Văii Moșnei și continuă să rămână unul din evenimentele emblematice, pitorești și autentice ale comunității noastre, care a atras, an de an, un public tot mai numeros, atât localnici cât și vizitatori. Notorietatea jocului de Țuru a depășit de mult granițele localității și ale județului Sibiu, evenimentul ocupând un loc important în agenda culturală a municipalității.