Luni, 17 aprilie, în cea de-a doua zi de Paști, Palatul Brukenthal Avrig va fi gazda unei competiții special dedicată celor mai mici vizitatori.
„Vânătoarea de ouă”, ineditul concurs pregătit de gazde, se va desfășura începând cu ora 13 în grădinile frumosului complex baroc și, cu siguranță, va constitui un adevărat test de îndemânare, inteligență, condiție fizică și spirit de observație pentru copiii cu vârsta între 5 și 14 ani ce s-au înscris.
Pentru a oferi cât mai multor copii șansa de a putea participa la această competiție, organizatorii s-au gândit să suplimenteze numărul de locuri disponibile, astfel că, părinții sau reprezentanții adulți mai au încă la dispoziție câteva zile pentru înscriere. Participarea la concurs este gratuită, iar la final, reprezentanții Palatului Brukenthal Avrig vor organiza o festivitate pentru premierea celor mai descurcăreți și vigilenți participanți.
Participarea la acest haios concurs este posibilă doar după ce copiii vor fi înscriși de părinți sau reprezentanții adulți ai acestora (nume, prenume și vârstă) la recepția Palatului Brukenthal Avrig, numărul de telefon 0726234417. La competiție copilul trebuie însoțit de un adult.
Premiile pregătite sunt următoarele: locul 1 – o noapte de cazare cu mic dejun inclus în camera Family Suite, Palatul Brukenthal Avrig (capacitate maximă – 2 adulți și doi copii); locul 2 – un voucher în valoare de 200 lei pentru consumație la restaurantul din cadrul Palatului Brukenthal Avrig; locul 3 – un voucher de 100 lei pentru consumație la restaurantul din cadrul Palatului Brukenthal Avrig. Toți participanții la competiție vor fi răsplătiți cu un voucher de intrare la Beach Club, în valoare de 50 lei.
Zilele acestea, Palatul Brukenthal Avrig poartă haine primăvăratice de sărbătoare, totul fiind pregătit pentru ca oaspeții care au ales să petreacă Paștele aici să se simtă cât mai bine, să aibă parte de o mini-vacanță memorabilă.
Restaurantul din cadrul complexului baroc are un meniu special de sărbătoare, în care se regăsesc toate preparatele tradiționale dar și mâncăruri, deserturi și băuturi deja clasice pentru această locație, unitățile de cazare sunt pregătite, grădinile au fost aranjate și înfrumusețate cu flori, plante și alte ornamente specifice anotimpului, terasa în aer liber este gata de oaspeți, iar Sfintele Paști sunt așteptate cu mare drag și emoție de echipa de aici.
Echipa Palatului Brukenthal Avrig urează „Sărbători fericite!” tuturor oaspeților, vizitatorilor, prietenilor și colaboratorilor!