CSC 1599 Șelimbăr a obținut sâmbătă al treilea succes consecutiv în play-out, 1-0 în deplasare cu Poli Timișoara și este matematic salvată de la retrogradare, cu trei etape înainte de finalul Ligii 2.
Venită după două victorii consecutive, ultima clasată, Poli își mărea mult șansele salvare, dacă reușea un succes. Sibienii au avut prima mare ocazie la Timișoara în minutul 2, când Năstăsie preia o centrare în careul mic și șutează puternic, în transversală! Trupa lui Niculescu a anunțat deschiderea de scor în minutul 16, când Monea centrează în careu dintr-o lovitură liberă din stânga, Crișan recentrează cu capul, iar Porumb respinge în corner din fața lui Lumbu, din 3 metri. Imediat, Monea centrează, portarul Murariu iese târziu și Radu Crișan înscrie cu capul din 6 metri.
După pauză, Șelimbăr a continuat să fie la controlul jocului, trupa lui Niculescu neavând emoții, pentru că gazdele nu au tras niciun șut pe poartă în tot meciul. Sibienii au mai avut o ocazie în minutul 65, când Năstăsie a reluat imprecis din careu, după o centrare a lui Monea, din lovitură liberă. De remarcat că la ardeleni a lipsit golgheterul din acest an, J. Gele, care a fost suspendat.
Echipa sibiană s-a impus cu 1-0 și a reușit a treia victorie în play-out din tot atâtea jocuri, fiind într-o formă foarte bună. După victorie de sâmbătă, de la Timișoara, călăreții roșii și-au asigurat matematic locul în Liga 2, având 10 puncte avans față de locul de baraj, cu trei etape înainte de final. În schimb, Poli rămâne pe ultimul loc și și-a redus mult șansele de supraviețuire în eșalonul secund.
Mai mult, Șelimbărul a profitat de pașii greșiți făcuți de Slobozia și Miercurea Ciuc și a preluat șefia Grupei A de plat-out. Șelimbăr, Slobozia și Miercurea Ciuc sunt la egalitate de puncte, însă sibienii au avantajul unui golaveraj mai bun în play-out. Echipa lui Claudiu Niculescu are și un joc mai puțin disputat și în acest moment este favorită la câștigarea grupei, ceea ce părea extrem de dificil la start.
CSC Șelimbăr: Mitrovic – Palmeș, Crișan, Lumbu, Mitrea – Buzan, Monea (Natea 83), Cărăruș, Al. Luca – I. Năstăsie (D. Ursu 89), Ad. Voicu (N. Popescu 55). Antrenor: Claudiu Niculescu