Medicii de la Spitalul Militar, pacienții, dar și aparținătorii au participat la slujba de Înviere la biserica din curtea unității medicale. Aceștia au primit Lumina Sfântă.
Deși internați în spital, pacienții de la „Militar” din Sibiu au putut primi Lumina Sfântă și au participat la slujba de Înviere. De asemenea, medicii care îi îngrijesc au fost prezenți la slujbă.
„Praznicul Învierii Domnului aduce o neasemuită bucurie creștinilor. Biserica din incinta Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu a fost gazdă și în acest an pentru personal medico-sanitar și administrativ, pacienți internați, aparținători și foști pacienți care au venit să ia parte la Slujba de Înviere oficiată de pr. Dănuţ Zamfir Papară, preotul spitalului”, anunță reprezentanții Spitalului Militar din Sibiu.
Citește și: Mii de sibieni au celebrat Învierea la Biserica Înălțarea Domnului de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu