Nordul județului are oficial o Asociație care salvează animalele maltratate și abandonate - „Ne axăm pe cei bolnavi”

Zeci de animale sunt zilnic abandonate la gunoi și pe marginea străzilor în județul Sibiu. Printre acestea mai sunt și cele schingiuite de stăpâni, în special căței. Adesea, sunt găsiți legați într-un lanț mult prea strâns, flămânzi, loviți sau tratați cu brutalitate de proprietari. Cazuri de această natură se regăsesc și în orașul Mediaș și localitățile din apropiere, însă până acum un an în nordul județului nu exista o asociație pentru salvarea animalelor.

Nordul județului are oficial o Asociație care salvează animalele maltratate și abandonate - „Ne axăm pe cei bolnavi”

„Puppy tears – Animal Rescue” este prima asociație din Mediaș care „luptă” pentru cățeii străzii și, în special, pentru animalele maltratate. Asociația a luat naștere la începutul lunii septembrie a anului trecut, din pasiune. Simona Sălăgean, căci ea stă în spatele „Puppy tears – Animal Rescue”, își dedică timpul salvând animale abandonate.

„Tot ce nu a fost adoptabil, am ținut eu”

Simona iubește animalele de mică, amintirile din ograda bunicilor fiind cele mai dragi ei. Iubirea pentru căței, și nu numai, nu a rămas în copilărie, ci s-a dezvoltat constructiv, profesând ca asistent veterinar. Astăzi dă o mână de ajutor blănoșilor, în special puilor și cățeilor seniori cu probleme grave de sănătate din cauza modului în care au fost tratați în Mediaș și în localitățile din apropiere. Zilele trecute, asociația Simonei a salvat un cal care se afla în agonie pe un câmp.

„Eu salvez pe cont propriu de foarte mulți ani, așa cum se putea de unul singur, cu fonduri limitate. În general, mă înțeleg cu câinii traumatizați, cei care devin mai agresivi. Am și adoptat un mioritic care a fost lovit în cap și tăiat la gât, câine găsit la zece zile înghețat pe marginea căii ferate, care a rămas cu sechele, și unul salvat dintr-un bazin din pădure. Tot ce nu a fost adoptabil, am ținut eu”, povestește Simona.

Nordul județului are oficial o Asociație care salvează animalele maltratate și abandonate - „Ne axăm pe cei bolnavi”

Prima asociație pentru salvarea animalelor, din Mediaș

Simona Sălăgean a pus bazele primei asociații pentru salvarea animalelor din Mediaș. Cu pasiune și multă muncă, împreună cu alții care au vrut să se implice în acest proiect, au salvat deja zeci de vieți.

„Nefiind nici o asociație în Mediaș am zis că trebuie să facem una. Au început să fie vizibili și alți iubitori de animale, care mai apoi au devenit voluntari. În asociație este implicată o prietenă și restul s-au alăturat ulterior, pasiunea comună aducându-ne împreună. Voluntarii sunt din Mediaș, Bazna și Brăteiu. Noi căutăm să sterilizăm animalele pentru că degeaba tot iei de pe stradă dacă nu sterilizezi. Ne axăm pe cei bolnavi, loviți de mașini și pui. Îi internăm la cabinet veterinar din Sibiu, dacă este nevoie”, spune Președintele asociației „Puppy Tears”.

Asociația nu are încă un adăpost și merge pe sistemul de „foster”. „Nu lăsăm în urmă niciun cățel rănit, încercăm să îi tratăm la timp. Nu putem lua foarte multe animăluțe, dar în „foster” cred că e mai bine, pe de o parte, pentru că interacționează cu omul. Câteodată găsim și alte persoane care se oferă să îi țină, după care le căutăm o nouă casă”, spune Simona.

Nordul județului are oficial o Asociație care salvează animalele maltratate și abandonate - „Ne axăm pe cei bolnavi”

La „Puppy tears – Animal Rescue” a ajuns și un cal

Asociația are solicitări multe, iar zilele trecute au descoperit un cal bolnav care suferea în agonie pe un câmp din Mediaș, lângă strada Tineretului. „Chiar nu mă gândeam că o să am grijă și de un cal. Mi-a trimis o prietenă poze cu el întins, nemișcat. Îl văzuse și cu o zi înainte, avea hamul pus și stătea în picioare, tot în câmp. Am apelat la Poliția Animalelor care a fost o foarte implicată și promptă”, spune Simona Sălăgean.

Nordul județului are oficial o Asociație care salvează animalele maltratate și abandonate - „Ne axăm pe cei bolnavi”
Sursa foto: Facebook/Asociația Puppy Tears – Animal Rescue Mediaș

„Stăpânul venise foarte precipitat că el a venit la distracție duminică și a rămas acolo, iar calul l-a găsit în jurul orei 11:00 unde era lumea deja adunată. Mai mulți bărbați au ridicat calul, care nici capul nu putea să îl ridice singur. Un prieten din Mediaș a zis ca îl ține el pentru că se pricepe cu animalele de fermă. Proprietarul a recunoscut că și la el in curte mai cădea calul și se mai ridica, însă nu au adus-o niciodată la medic”, povestește Simona Sălăgean.

Miercuri calul va fi văzut de un medic din Harghita care va veni cu laboratorul mobil la Mediaș. Citește și: VIDEO Cal schingiuit și abandonat pe câmp la Mediaș – Stăpânul l-a hămălit până la epuizare

 Cei interesați să sprijine asociația medieșană pot face donații în contul ASOCIATIA PUPPY TEARS RO47 INGB 0000 9999 1283 4232

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică