hoț reținut de polițiști - a furat 13.000 lei din automate de băuturi din sibiu
foto: arhivă

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni pentru că a furat bani din mai multe automate de băuturi și alimente de pe raza municipiului Sibiu. 

hoț reținut de polițiști - a furat 13.000 lei din automate de băuturi din sibiu

„În cursul zilei de 21 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 35 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul este bănuit că, în perioada 4 – 18 aprilie, ar fi sustras casetele de bani din 4 automate de băuturi și alimente, de pe raza municipiului Sibiu, creând un prejudiciu de aproximativ 13.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, iar la data de 22 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a sibianului pentru 30 de zile. Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică