Primăria va cumpăra cinci automate noi de parcare care vor fi amplasate pe Calea Dumbrăvii, între strada Siretului și Bulevardul Mihai Viteazu, acolo unde, în prezent, tichetele de parcare pot fi achiziționate doar prin plată online.
Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu intenționează să achiziționeze cinci automate de parcare. Acestea vor fi de nouă generație și mai eficiente din punct de vedere energetic. „Automat pentru efectuarea plății parcării cu bancnote, monede și card bancar, sursă de alimentare din rețeaua de iluminat public de 230V, dotat cu panou solar și acumulatori pentru funcționare continuă, având posibilitatea de introducere a numărului de înmatriculare direct la automat, eliberarea tichetului de parcare”, se arată în caietul de sarcini.
Primăria vrea ca automatele să fie construite din materiale anticorozive, antioxidante și tratate împotriva ruginii. De asemenea, suprafața lor să fie ușor de curățat, inclusiv de graffiti. Automatele vor trebui să fie funcționale și la temperaturi extreme, până la -20 de grade Celsius, respectiv +50 de grade Celsius. Fiecare automat va trebui să fie dotat cu panouri fotovoltaice, iar în modul „stand-by”, consumul de curent să fie minim. Automatele vor permite selectarea și afișarea textului pe display în trei limbi (română, engleză și germană), iar pe ecran să fie mereu afișate ora și data actualizate.
Cele cinci automate vor fi amplasate pe Calea Dumbrăvii, între strada Siretului și Bulevardul Mihai Viteazu. Valoarea totală a acestora va fi de 571.428,58 lei.