Un taximetrist dintr-o localitate din nordul județului Sibiu a fost bătut, la începutul anului 2019, de către un coleg. Agresorul l-a urmărit și apoi l-a blocat în trafic, după care i-a cerut să îi dea suma de 50 de lei, acuzându-l că „i-ar fi furat” o cursă. În urma celor întâmplate, victima a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, iar față de taximetristul bătăuș s-a deschis un dosar penal pentru tâlhărie calificată. După patru ani de la incident, agresorul a fost pus sub supraveghere și a scăpat de închisoare.
Incidentul a avut loc în 7 ianuarie 2019, atunci când un taximetrist din Mediaș a fost urmărit și blocat în trafic de către un coleg. Acesta, acuzându-l că i-ar fi furat o cursă din Brateiu, l-a înjurat, după care l-a lovit, cerându-i să îi dea suma de 50 de lei pentru a acoperi valoarea cursei „furate”.
„La data de 07.01.2019, în jurul orei 01:30, persoana vătămată a sesizat prin SNUAU 112, faptul că a fost blocat în trafic de două autovehicule, în timp ce conducea, în regim de taxi, un autoturism, iar inculpatul, care conducea un alt autoturism în regim de taxi și care l-a urmărit din spate, a venit la portiera din față a mașinii, l-a lovit cu pumnul în zona capului și l-a deposedat de suma de 50 de lei, pe considerentul că anterior îi furase un client, pentru care fusese trimis el să-l transporte cu taxiul”, se arată în rechizitoriul publicat pe rejust.ro.
În urma bătăii primite, taximetristul a suferit un traumatism cranio-facial, având o plagă la nivelul buzei și acuzând cefalee. Din cauza loviturilor primite, a avut nevoie de patru zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
CITEȘTE ȘI: Un taximetrist din Mediaş a venit la Sibiu să protesteze împotriva polițiștilor
O săptămână mai târziu de la incident, taximetristul bătut a depus o plângere scrisă la Parchet, formulând o cerere de probațiune și atașând un CD pe care s-a aflat convorbirea dintre el, inculpat și celelalte persoane care au participat la blocarea lui în trafic în 7 ianuarie. Ulterior, în 11 martie 2019, taximetristul a depus o nouă plângere la Postul de Poliție Moșna împotriva agresorului deoarece, în data de 8 februarie, fusese amenințat cu bătaia de același individ, în prezența unui polițist și avocatului. Și de această dată, victima a anexat un CD cu întreaga convorbire, întrucât îl înregistrase pe agresor, pe ascuns, cu telefonul mobil, când îi adresa cuvinte jignitoare.
Oamenii legii au început cercetările și, pe parcursul urmăririi penale, taximetristul bătăuș nu a dorit să facă nicio declarație, uzând de dreptul la tăcere. Martorii – cei care ar fi ajutat la blocarea autoturismului în trafic în 7 ianuarie – au negat că așa au stat lucrurile. „Au arătat că atunci când au ajuns ei, cele două autoturisme taxi erau deja oprite și nicio persoană nu a lovit-o pe persoana vătămată”, se arată în rechizitoriu. Procurorul de caz a stabilit însă că martorii au mințit și că declarațiile lor sunt infirmate de probele administrate în cauză.
Pe parcursul procesului, inculpatul a recunoscut că l-a bătut pe taximetrist și nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, astfel că, în 8 septembrie 2022, instanța a admis cererea lui de a fi judecat în procedura simplificată de recunoaștere a învinuirii, pentru a putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă. Agresorul ar fi trebuit să execute o pedeapsă de 2 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare, însă instanța a dispus ulterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de 3 ani. Astfel, taximetristul bătăuș nu a ajuns după gratii, fiind obligat să se prezinte la Serviciul de Probațiune, să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă în folosul comunității la Primăria Moșna. În plus, el a fost obligat să plătească victimei daune morale și daune materiale în sumă de 2.088 lei. Soluția cauzei a fost pronunțată în 24 aprilie 2023.