Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) este invitat în China la Modern Drama Valley Festival, unde va prezenta spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, regia Andrei și Andreea Grosu, în perioada 29 aprilie – 5 mai. Yun Feng Theatre din Shanghai va găzdui trei reprezentații ale producției în care joacă Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Antonia Dobocan și Horia Fedorca.
„Suntem primul teatru din lume care este primit în turneu în China după perioada de pandemie. Pentru anul 2020 am avut antamat un turneu complex cu spectacolele Povestea prințesei deocheate și Aşteptându-l pe Godot, ambele în regia lui Silviu Purcărete, dar, din păcate, evenimentele au luat o cu totul altă turnură și a trebuit să anulăm. Pentru turneul de acum, Modern Drama Valley Festival ne pune la dispoziție o sală de 1.500 de locuri și vom avea trei reprezentații. Reamintim faptul că în 2018 spectacolul Oidip, regia Silviu Purcărete, a fost selectat din sutele de spectacole care au fost în turneu drept cel mai bun spectacol străin prezentat în China, în competiție cu unele dintre cele mai importante teatre din Europa și din lume. Ne bucurăm de o foarte bună reputație și de parteneriate puternice pe care dorim să le reînnodăm, în așa fel încât dialogul cultural să reprezinte o dimensiune constructivă pentru ființa umană, dincolo de tot ceea ce înseamnă amenințările de distrugere, de război, de conflict. Este munca pe care o facem în fiecare zi în favoarea frumuseții, a speranței, a emoției”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
În Shanghai, reprezentațiile spectacolului TNRS sunt programate în 2 mai, ora 19.30, și în 3 mai, orele 14.30 și 19.30. Turneul este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.
De la premiera din mai 2019, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, a cărui scenografie este semnată de Vladimir Turturica, s-a bucurat de succes pe scena TNRS și în turnee naționale.