schimbări în sănătate - ce medicamente vor fi introduse pe lista celor compensate de la 1 mai

Măsura este posibilă după ce o hotărâre de guvern apărută recent a stabilit extinderea listei medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază românii. 

schimbări în sănătate - ce medicamente vor fi introduse pe lista celor compensate de la 1 mai

Astfel, începând cu data de 1 mai vor fi introduse opt noi medicamente pe lista celor gratuite, ele fiind destinate tratării unor afecțiuni oncologice, tulburări depresive sau dermatite, relatează Antena 3 CNN.

Este vorba despre opt molecule noi (printre care Vortioxetinum, Cariprazinum, Baricitinibum, Eribulinum), de care pot beneficia pacienţii cu cancer, depresie sau alte boli psihice şi boli de piele.

Prin HG 331/2023 s-a stabilit, de fapt, modificarea HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Ministerul Sănătăţii: 8 medicamente noi pentru pacienţii cu boli psihice, cancer, dermatită atopică, tulburări depresive

„Ministerul Sănătății își respectă angajamentul de a creşte accesul pacienţilor la medicamente noi prin includerea în lista de medicamente gratuite și compensate a opt molecule inovative.

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat (…) proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății care a inclus în anul 2022 de două ori mai multe molecule noi decât în 2021.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică