Certificatele de virginităţii emise la cererea persoanelor fizice au fost eliminate oficial în România, în urma unui ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei.
”Astfel, examinarea genitală pentru constatarea virginităţii se mai poate efectua doar în cadrul unor proceduri oficiale, la solicitarea autorităţilor, şi nu la cererea persoanelor fizice, aşa cum s-a întâmplat până de curând. Decizia a fost luată după ce societatea civilă a tras un semnal de alarmă asupra acestor teste – considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii o încălcare a drepturilor omului – printr-o campanie socială naţională de eliminare legislativă a acestor certificări. #DeNetestat a atras peste 40.000 de semnături, în urma petiţiei online demarate, şi a generat un puternic impact mediatic, la nivel naţional şi internaţional, fiind premiată, totodată, cu mai multe premii internaţionale”, potrivit unui comunicat al agenţiei de creaţie DDB România care, în parteneriat cu Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (V.I.F.), a lansat campania socială DeNetestat, vizând eliminarea acestor teste, relatează Digi24.
Subiectul campaniei a fost lansat în dezbatere pe agenda publică, în vara lui 2022, şi a fost urmat de o petiţie online de eliminare a acestor examinări, adresată Ministerului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Medicină Legală. Peste 40.000 de semnături au fost colectate în cadrul acestei petiţii, desfăşurate pe platforma organizaţiei non-guvernamentale Campaniamea.Declic.ro, în doar o săptămână de la lansarea campaniei. Totodată, la nici o săptămână de la lansarea proiectului, Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti (INML) a anunţat că nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere, indiferent de vârstă.