Accident pe Șoseaua Alba Iulia - Femeie rănită, transportată la spital
foto: arhivă

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, luni dimineața, la un accident de circulație produs pe Șoseaua Alba Iulia, din municipiul Sibiu. O femeie a ajuns la spital, având mai multe traumatisme.

Accident pe Șoseaua Alba Iulia - Femeie rănită, transportată la spital

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, „în timp ce conducea un microbuz transport persoane, fără pasageri, pe Șoseaua Alba Iulia, cu direcția spre Turnișor, la intersecția cu strada Vasile Cârlova, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Vurpăr, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Alămor, care intenționa să vireze la stânga spre strada amintită”, potrivit polițiștilor sibieni.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei din autoturism, o femeie în vârstă de 41 de ani, din Alămor, care a fost transportată la spital conștientă. „O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, proiectată în afara autoturismului, a primit îngrijiri medicale și este transportată la UPU Sibiu cu multiple traumatisme, conștientă”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

În zonă se circulă îngreunat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică