În toamna anului trecut, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Roșia, a reușit să fure o autospecială din curtea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. În urma celor întâmplate, doi polițiști au fost trași la răspundere, iar la finalizarea cercetării disciplinare, aceștia au fost sancționați grav, fiind destituiți din poliție. Sindicatul DECUS și-a arătat susținerea față de cei doi și i-a reprezentat în procesul cu IPJ Sibiu. Recent, ei au câștigat procesul, ceea ce înseamnă că se pot reîntoarce la serviciu.
Doi polițiști din cadrul IPJ Sibiu au fost cercetați disciplinar, la finalul anului trecut, după ce un individ din Roșia a furat o autospecială din curtea instituției, s-a plimbat cu ea prin oraș și s-a dat drept om al legii. În urma anchetei desfășurate, cei doi agenți au fost dați afară din Poliție, o sancțiune extrem de dură și „disproporțională comparativ cu gravitatea abaterii”, potrivit reprezentanților sindicatului DECUS, care spuneau că cei doi sunt cei mai de calitate polițiști pe care îi are IPJ Sibiu.
Citește și: Cazul autospecialei furate de la IPJ Sibiu – Doi polițiști au fost dați afară
Agenții, prin Sindicatul Național al Polițiștilor din România DECUS, au atacat decizia în instanță, și au câștigat, astfel că acum se pot reîntoarce la serviciu. „Curtea de Apel Alba Iulia a dispus ca și cel de-al doilea polițist din cadrul IPJ Sibiu, care a fost sancționat cu destituirea din Poliție (reprezentat de Sindicatul DECUS) să fie repus pe funcție!”, spun sindicaliștii într-o postare pe Facebook.
În urmă cu câteva luni, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu făcea declarații cu privire la destituirea agenților. „Puneți-vă în locul meu. Ați vrea să fiți coleg cu doi polițiști de care își bate joc un oarecare, umilindu-i în cel mai rău mod posibil?”, a spus Tiberiu Ivancea, în luna martie, în cadrul unei conferințe de presă.
MAI MULTE DETALII DESPRE FURT, AICI
Vă reamintim că, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Roșia a furat o autospecială de la sediul Poliției din Sibiu, s-a plimbat câteva ore cu ea prin oraș, a oprit oameni în trafic și a cerut chiar și mită. După toate joaca de-a polițistul, individul a abandonat mașina în Daia. Oamenii legii au reușit să îl prindă după ce un șofer a sunat la 112 și a reclamat că un bărbat băut, îmbrăcat în civil, se află la volanul unei autospeciale de poliție.