Doi bărbați au fost condamnați la 10 zile de închisoare și amendați pentru că au trișat la turneele de pescuit din SUA.
Jacob Runyan, în vârstă de 43 de ani, și Chase Cominsky, în vârstă de 36 de ani, au fost descalificați în septembrie anul trecut de la un concurs din Ohio. Atunci, directorul turneului a demonstrat în fața martorilor metodele prin care cei doi au trișat. Aceștia au folosit greutăți de plumb și fileuri de pește, lucruri interzise în cadrul concursului, transmite Mediafax.
Procurorii au declarat că, probabil, bărbații au trișat și la alte turnee. Cei doi pescari au fost condamnați la 10 zile de închisoare și la o amendă în valoare de 2.500 de dolari, fiecare.
De asemenea, au fost suspendați pentru trei ani din competițiile de pescuit, iar Cominsky a fost obligat să renunțe la ambarcațiunea sa în valoare de 130.000 de dolari.