Sindicatele din Educaţie vor declanşa luni, 22 mai, greva generală, a anunţat, miercuri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor cu premierul Nicolae Ciucă.
„Concluzia este clară, promisiunile sunt subţiri, doar că anexa O se va aplica şi că în Programul de guvernare o să fie lucruri concrete legate de grila de salarizare şi că educaţia va fi prioritate. Oamenii aşteaptă altceva şi este limpede că de luni va fi grevă generală. Este voinţa oamenilor. Mandatul nostru este de a veni cu ceva concret. Am cerut astăzi, de exemplu, să se rezolve şi problema inflaţiei, adică să să vină cu un act normativ care să acopere rata inflaţiei. Acest lucru se poate face. Este posibil să mai avem o discuţie cu premierul luni, mai este timp să găsească soluţii, dar până atunci mesajul nostru este clar: grevă generală din 22 mai, orele 8:00”, a anunţat liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, relatează Agerpres.