Un polițist în vârstă de 23 de ani, din Satu Mare, a fost oprit în trafic de colegii săi și s-a stabilit că acesta consumase alcool. La probele biologice, polițistul a ieșit pozitiv la mefedronă, cunoscută și ca „ drogul săracilor”.
Poliția Satu Mare a comunicat cazul polițistului prins beat și drogat după aproape o săptămână. Acesta a fost prins în trafic în data de 13 mai. Atunci, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere a traficului rutier în municipiul Carei, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia se afla bărbatul de 23 de ani, din Satu Mare, relatează Mediafax.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost dus la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică, proba de sânge ar fi indicat un rezultat negativ, iar proba de urină ar fi indicat un rezultat pozitiv pentru substanța denumită mefedronă, cunoscută și ca „ drogul săracilor”.
„Precizăm faptul că persoana în cauză este cadru activ al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, iar în momentul opririi în trafic, acesta nu se afla în timpul serviciului. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite, vineri, Poliția Satu Mare.
Față de polițist a fost declanșată cercetarea disciplinară.