Tinerii din PSD Sibiu, alături de dr. Ionela Mihai și Aura Macovei, secretarul Organizației Municipale PSD Sibiu, au alergat la Maratonul Internațional Sibiu pentru două proiecte dedicate sprijinirii copiilor cu autism: „Oferă o bucurie unui copil special” și „Ajută-mă să pot urca”. Banii strânși au fost direcționați către Fundația UCOS din Sibiu, respectiv Asociația Sfântul Casian din Mediaș.
”A fost o plăcere și, în același timp, o provocare să particip la Maraton pentru a susține o cauză nobilă. Sunt o persoană dinamică și încurajez orice fel de activitate fizică, conștientizând multitudinea de beneficii asupra stării de sănătate”, a declarat dr. Ionela Mihai.
”Echipa tinerilor social democrați este alături de toți cei care au probleme și a organizat mai multe acțiuni de sprijin. Am participat cu mare bucurie la maraton, împreună cu mai mulți colegi, pentru a susține două proiecte benefice pentru copiii speciali”, spune Dan Luca, președintele Organizației Municipale TSD Sibiu.