peste o sută de tineri urcă pe scena festivalului internaţional „hermannstadtfest” - recitaluri speciale la ediţia a xi-a - 8-11 iunie 2023, sibiu - românia

Festivalul Internaţional „Hermannstadtfest”, ediţia a XI-a, are loc în perioada 8-11 iunie 2023, la Sibiu, în Habermann Markt. La manifestarea culturală vor participa peste 100 de tineri din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Italia.

Trei secțiuni la HermannstadtFest

Festivalul va avea trei secţiuni, respectiv: Muzică Populară – Tradiţională (dedicată regretatului artist Daniel Rosalim), Muzică de Divertisment şi Creaţie. Vor fi şi câteva secţiuni speciale, printre care se numără: secţiunea „Portret de compozitor – Dan Dimitriu” (unde concurenţii vor interpreta piese compuse de maestrul Dan Dimitriu), secţiunea „Remember – Marcel Iorga” (unde concurenţii vor interpreta piese compuse de maestrul Marcel Iorga).

Evenimentul este organizat de Asociaţia „Domy Music Star” – Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Asociaţia Filantropică „Olivia”, Arhiepiscopia Ortodoxă Română – Sibiu, Radio „Trinitas” – Sibiu, Cercul Militar Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Sibiu, Radio România Regional, Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu şi Studio Canto „Rodica Popa Comăniciu”.

peste o sută de tineri urcă pe scena festivalului internaţional „hermannstadtfest” - recitaluri speciale la ediţia a xi-a - 8-11 iunie 2023, sibiu - românia

Recitaluri extraordinare la HermannstadtFest

Spectatorii se vor bucura de recitaluri extraordinare, printre invitaţii speciali din acest an numărându-se Luiza Zan, Dan Dimitriu, Anca Mărginean, Cenaclul „Lumină Lină” – cu participarea părintelui Doru Gheaja, Şcoala  de Dans „Ioan Macrea” şi Ansamblul „Cibinul” al Palatului Copiilor Sibiu. De asemenea, echipa canină a Centrului Chinologic Sibiu va oferi reprezentări spectaculoase publicului.

Masterclass gratuit la HermannstadtFest

În data de 8 iunie, participanţii vor avea ocazia de a participa gratuit la un Masterclass, unde mentori vor fi: actriţa Ofelia Popii, muzicianul Adrian Ordean, jurnalistul Bogdan Dragomir, redactorul radio Bianca Bucă, profesorul Daniel Vecsei şi artistul Codruţ Croitoru. De asemenea, în aceeaşi zi, va avea loc un spectacol la Şura Mare.

Festivalul organizat de Asociația „Domy Music Star” este susţinut şi promovat de Radio România Regional. Acţiunea culturală este cofinanţată de Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu.

                    

               

Ultima oră

Comentariul meu

Publică