Directorul CSC 1599 Șelimbăr, Cornel Stănilă a anunțat că schimbările masive de lot din această pauză competițională au ca scop formarea unui lot mai puternic pentru sezonul viitor, care să atace play-off-ul în Liga 2.
”Vrem să schimbăm un pic modul în care vom aborda noul sezon și am trasat alte linii. E normal să ne despărțim de unii jucători care au fost alături de noi aproape doi ani, am fost la un anumit nivel în acești doi ani și vrem să mergem puțin mai sus. Unora li s-a terminat contractul, cu alții am reziliat, sunt jucători care se acomodează, alții nu, asta depinde de ei” a spus Cornel Stănilă. După încheierea sezonului, Șelimbăr s-a despărțit de opt jucători: Ion Cărăruș, Nini Popescu, Igor Arhirii, Mircea Manole, Lucian Buzan, Stefan Visic, Radu Crișan și Adrian Voicu. Golgheterul Jordan Gele este și el la final de contract și probabil nu va mai continua la echipa lui Claudiu Niculescu.
”Toți jucătorii așteaptă oferte din Liga 1”
Conducătorul clubului din Șelimbăr spune că se poartă negocieri cu 10 jucători, iar în perioada următoare va vedea cine va fi de acord să vină sub comanda lui Claudiu Niculescu. ”Ne dorim o echipă de jucători tineri, dornici de performanță, care își doresc mai mult. Am semnat cu trei jucători și suntem în discuții cu încă vreo 10 fotbaliști, toată lumea este în așteptare, se uită să vadă ce se întâmplă la Liga 1 și la baraje. În funcție de ce se întâmplă, vedem cine ne acceptă ofertele și cine nu, ofertele sunt deja transmise. O să aducem și 1-2 atacanți străini, noi sperăm să câștigăm meciuri, sper ca în septembrie să jucăm acasă” a mai spus Cornel Stănilă.
Echipa lui Claudiu Niculescu a semnat în această pauză competițională cu doi jucători de la Miercurea Ciuc, vârful Marvin Schieb și mijlocașul central Mickael Panos, dar și cu mijlocașul dreapta Rodrigo Hernandez (CSM Satu Mare).