proiectul legislativ al senatorului sibian claudiu mureșan a trecut de senat: dispare obligația reînnoirii anuale a avizelor de funcționare în comerț și prestări servicii

Mai puțină birocrație pentru firmele din alimentație publică – ropunerea legislativă inițiată de senatorul Claudiu Mureșan a fost adoptată de Senat

proiectul legislativ al senatorului sibian claudiu mureșan a trecut de senat: dispare obligația reînnoirii anuale a avizelor de funcționare în comerț și prestări servicii

Senatul a adoptat inițiativa legislativă a senatorului USR Claudiu Mureșan prin care firmele din alimentația publică nu vor mai fi obligate să-și reînnoiască anual acordul sau autorizația de funcționare decât în cazul în care își modifică activitatea sau în cazul expirării documentelor depuse la eliberarea ei.

Claudiu Mureșan:

„În cazul în care apar modificări in activitatea firmei, cererea pentru reînnoirea autorizației trebuie depusă cu 30 de zile caracteristice înainte de data începerii activităţii noi/modificate/expirării documentelor.

Votul de azi din Senat pentru proiectul meu de lege înseamnă că unitățile de alimentație publică, restaurantele, agențiile imobiliare, societățile de turism, de pază, cafenele, fast-foos-uri, service-urile auto, casele de schimb valutar și multe altele vor avea, sper eu curând, mai mult timp pentru a se ocupa de afacerile lor.

Si asta pentru că nu vor mai fi obligați să piardă vreme, bani și nervi solicitând anual autorizația de funcționare de la primărie.

Vor face asta doar dacă în activitatea lor apar modificări care să afecteze autorizația eliberată inițial.

Eu sper ca o NU să mai vedem atâtea cozi la Primarie din octombrie pana în decembrie, cum se întampla de ani de zile, și nici atâția oameni agitați care cer o nouă autorizație de funcționare, deși nu s-a schimbat nimic de la momentul eliberării celei vechi.

Si, foarte important, funcționarii publici vor fi degrevați de atribuții anuale repetitive fără sens.

Pentru antreprenori, timpul înseamnă bani, iar timpul pierdut înseamnă bani pierduți.

Sper ca proiectul să treacă de Camera Deputaților și să devină lege în cel mai scurt timp.”

Inițiativa legislativă a senatorului USR Claudiu Mureșan s-a bucurat de susținere transpartinică, fiind semnată și de parlamentari de la alte partide.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică