Miercuri, 7 iunie, a fost dat startul lucrărilor de infrastructură pe strada Transilvaniei din Sibiu, una dintre cele mai importante artere de legătură din oraș. Lucrările sunt realizate de cei de la Apă Canal și nu de Primăria Sibiu.
USR-istul Ionuț Ghise speră că lucrările vor fi desfășurate într-un ritm alert, la fel cum s-a întâmplat cu o lucrare similară recent finalizată pe strada Justiției, care a durat doar un weekend. Prima zi a programului a fost dedicată organizării șantierului. Înțelegând necesitatea unei astfel de etape, acesta speră ca lucrările să fie reluate într-un ritm superior pentru a permite redeschiderea cât mai rapidă a acestei artere importante pentru traficul din Sibiu.
„Mi-a scris un sibian despre lucrarea începută astăzi pe strada Transilvaniei, una dintre străzile foarte aglomerate din oraș.
Lucrarea este a celor de la Apă-Canal, nu a Primăriei Sibiu. Chiar și așa, sper că se vor mișca rapid cei care au acest șantier, precum a fost în vecinătate în cazul lucrării de pe strada Justiției, care a fost gata într-un weekend. Astăzi programul a fost de la 8-10 până pe la ora 17, dar fiind prima zi și una de organizare de șantier înțelegem. Sperăm la o viteză superioară de lucru pentru ca această arteră importantă să revină cât mai urgent la circulație normală” a postat pe rețelele sociale acesta.
-
Concert coral-instrumental, cu participarea extraordinară a preotului Constantin Necula la Sala Thalia
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
S-a deschis Katrin: Nu e restaurant și nu e nici fast food. Este exact ce trebuie (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Elevii eco-ambasadori din Copșa Mică, în marș pentru un viitor verde (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Criminal condamnat pe viață, eliberat din greșeală. A fost prins după 2 săptămâni
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Fetele de la I.L. Caragiale, calificare la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului
sâmbătă, 12 aprilie, 2025