Odată cu reluarea orelor la școlile din Sibiu, traficul a devenit, din nou, aglomerat. Traficul în oraș este aproape „paralizat” marți după-amiaza.
Profesorii și-au reluat activitatea, marți, 13 iunie, după mai bine de trei săptămâni, perioadă în care au fost în grevă generală. Elevii s-au întors și ei la școli, o parte dintre ei cu mașinile personale, la fel ca și cadrele didactice. Astfel, traficul a devenit, din nou, aglomerat șoferii pierzându-și răbdarea la volan.
Liderii organizațiilor sindicale FSLI și „Spiru Haret” au anunțat luni că elevii se întorc la școală începând de marți, greva fiind suspendată.