O fetiță în vârstă de 12 ani, din localitatea Chirpăr, a dispărut, marți seara, de la locuința mătușii sale. Familia și polițiștii sunt în alertă și încearcă din răsputeri să o găsească. Dacă o Veneția pe Iulia Maria Solomon, sunați la 112!
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 12 ani, care a plecat de la domiciliul unei mătuși, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgență 112.
„La data de 13 iunie, în jurul orei 21:30, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 20:00, fiica sa, SOLOMON IULIA MARIA, în vârstă de 12 ani, a plecat voluntar de la domiciliul unei mătuși, din localitatea Chirpăr, județul Sibiu, fără a mai reveni”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Semnalmente: înălțime 150 cm, greutate 45 de kg, ochi căprui, păr brunet, lung, constituție atletică.
În momentul plecării, minora purta o bluză de culoare negru, pantaloni de culoare negru, pantofi sport de culoare închisă. Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetățenii care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.