„Miliardarii digitali” Elon Musk și Mark Zuckerberg – doi dintre cei mai cunoscuți și bogați oameni din lume – au acceptat să se lupte în cadrul unei confruntări de tip MMA, informează BBC.
Elon Musk, directorul general al Twitter și fondator al companiilor Tesla și SpaceX, a postat un mesaj pe Twitter în care a precizat că „e gata să lupte în cușcă” cu Mark Zuckerberg, fondatorul și patronul Facebook/Meta, scrie Digi24.
„Totul vorbește de la sine”, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Meta. Twitter a refuzat să facă vreun comentariu până în acest moment.
„Vegas Octagon” (sau „Octogonul”) este denumirea competiției UFC („Ultimate Fighting Championship”) în care se desfășoară lupte MMA („mixed martial arts” – arte marțiale mixte), într-o cușcă de formă octogonală. Cele mai importante lupte sau meciurile-vedetă au loc în Las Vegas, statul american Nevada.
Elon Musk, care împlinește în această lună 52 de ani, a mai precizat că posedă „o tehnică extraordinară – Morsa – „în care stau deasupra unui adversar și nu fac nimic”. „Singurul exercițiu fizic pe care îl fac vreodată este să îmi iau copiii și să-i arunc în sus”, a mai spus Musk. În schimb, Mark Zuckerberg are 39 de ani, ia lecții de MMA și a câștigat inclusiv câteva turnee de jiu jitsu brazilian