Modul în care politica de coeziune ar putea continua să abordeze în mod eficient disparitățile sociale și economice dintre regiuni și să sprijine tranziția verde a acestora, oferind în același timp teritoriilor posibilitatea de a depăși crize majore, cum ar fi inflația galopantă și dezastrele naturale – acestea au fost principalele subiecte discutate de liderii locali și regionali europeni la Sibiu, România, cu ocazia reuniunii externe a Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER) a Comitetului European al Regiunilor (CoR).
Reuniunea a avut loc după conferința la nivel înalt cu privire la impactul politicii de coeziune și al investițiilor, organizată de CoR împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, care a permis un schimb fără precedent între autoritățile naționale, regionale și locale.
Propunerea de revizuire a actualului buget pe termen lung al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, prezentată la 20 iunie de Comisia Europeană, subliniază încă o dată necesitatea de a reafirma rolul esențial al politicii de coeziune în promovarea investițiilor la nivel local și în îmbunătățirea vieții cetățenilor. În cadrul reuniunii de la Sibiu, CoR și-a început activitatea pentru a contura următorul ciclu al politicii de coeziune după 2027. Președintele CoR, Vasco Alves Cordeiro (PT-PSE), și președintele Comisiei COTER, Emil Boc (RO-PPE), au condus o primă discuție cu administratorii locali cu privire la modalitățile de consolidare a politicii regionale a UE în următorul deceniu. Schimbul de opinii s-a bazat și pe rezultatul dezbaterii dintre membrii COTER și reprezentanții naționali din cadrul conferinței „Coeziunea, valoarea noastră fundamentală pentru viitorul Europei: regiuni și orașe pentru o redresare puternică și o tranziție justă”, desfășurată cu o zi înainte la Sibiu. Recomandările politice ale CoR vor fi incluse în avizul privind viitorul politicii de coeziune, ai cărui coraportori sunt președintele Cordeiro și președintele COTER, Boc. Adoptarea avizului este programată pentru sesiunea plenară a CoR din noiembrie, înainte de publicarea celui de-al 9-lea raport privind coeziunea de către Comisia Europeană.
“Avizele dezbătute la Sibiu fac parte din efortul pe care comisia COTER le face în promovarea intereselor pe care comunitățile le au. Fie că ne referim la politicile de dezvoltare, la utilizarea în condiții de securitate a dronelor, la situația lucrătorilor transfrontalieri sau la modul în care electrificarea transportului va afecta producătorii și muncitorii din domeniul construcției auto, toate aceste subiecte au o încărcătură economică și socială deosebită pentru cetățenii Uniunii Europene. Astfel de reuniuni sunt utile, mai ales că sunt prevăzute cu vizite de studiu, pentru o mai bună înțelegere a contextului și a părților implicate”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Emil Boc, președintele COTER, primar al orașului Cluj-Napoca și fost prim-ministru al României, a declarat: „Politica de coeziune este deja în vigoare de mult timp, ca atare este o politică de investiții deja încercată și testată. De-a lungul timpului, s-au făcut schimbări pozitive în modul în care este implementată politica de coeziune și, mai mult, în reducerea disparităților dintre regiunile UE. Noua politică de coeziune după 2027 trebuie să fie îndrăzneață, pentru a aduce schimbările necesare, dar, în același timp, pentru a păstra ceea ce funcționa bine din perioadele precedente”.
În timpul reuniunii, liderii locali și regionali au cerut, de asemenea, Uniunii Europene să își sporească sprijinul financiar pentru regiunile cu o industrie auto puternică, care sunt printre cele mai afectate de tranziția către o economie cu „emisii nete zero”.
Proiectul de aviz, al cărui raportor a fost Sven Schulze (DE-PPE), ministrul economiei, turismului, agriculturii și silviculturii al landului federal Saxonia-Anhalt a fost adoptat de Comisia COTER și va fi votat în plenul CoR în luna octombrie.
Reuniunea COTER a fost găzduită de membrii CoR, Daniela Cîmpean (RO-PPE), președinta Consiliului Județean Sibiu, și Adrian Ovidiu Teban (RO-PPE), primarul municipiului Cugir.
„Una dintre temele principale dezbătute în cele două zile de reuniune a Comisiei de coeziune teritoriala a Comitetului Regiunilor a fost tranziția justă către o mobilitate curată și transformările care vor avea loc în domeniul producției industriei auto, un subiect de interes pentru România, ca actor important pe piața producției de autoturisme și componente auto. Este motivul pentru care, după ședința de lucru găzduită de Consiliul Județean Sibiu, oficialii europeni au participat la o vizită de informare la Star Assembly Sebeș, care împreună cu Star Transmission Cugir, sunt două unități relevante și care vor include în portofoliul său producția de unități de antrenare electrică. Tranziția către un transport rutier nepoluant este o adevărată revoluție la nivelul industriei automotive europene și trebuie sa ne asigurăm că prin viitoarea politica de coeziune aceasta tranziție este justă și corectă față de toate orașele si regiunile”, a declarat Adrian Teban.
Informații suplimentare:
La Sibiu, liderii locali și regionali au evaluat, de asemenea, strategia europeană privind dronele prin intermediul avizului elaborat de Władysław Ortyl (PL-ECR), președintele regiunii Podkarpackie. Dronele pot servi autorităților locale și regionale, contribuind la mobilitatea durabilă și integrată în orașe și regiuni, reducând poluarea și congestionarea traficului și sporind siguranța mobilității pentru comunitățile locale.
În plus, membrii COTER au solicitat Comisiei Europene să prezinte o nouă propunere pentru a institui în cele din urmă un mecanism transfrontalier european (MTFE), un instrument care are potențialul de a ușura viața cetățenilor, a lucrătorilor și a industriilor din regiunile de frontieră. Propunerea actuală, susținută atât de CoR, cât și de Parlamentul European, este în prezent blocată de statele membre. Se estimează că 30 % din populația europeană trăiește în regiuni de frontieră. În cursul reuniunii a fost adoptat un aviz pe această temă, elaborat de Magali Altounian (FR-Renew E), membru al Consiliului Regional Provence-Alpi-Coasta de Azur.
Ambele avize sunt programate pentru vot și adoptare în sesiunea plenară a CoR din octombrie.
- O înregistrare video a conferinței de presă din 22 iunie de la Sibiu poate fi urmărită aici.
- Mai multe informații despre conferința „Coeziunea, valoarea noastră fundamentală pentru viitorul Europei: regiuni și orașe pentru o redresare puternică și o tranziție justă” pot fi găsite aici.
- Imagini de la conferință și de la reuniunea COTER sunt disponibile aici.