adhd la adulți: cum se manifestă și cum se tratează

Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este cunoscută ca fiind una dintre cele mai comune tulburări ale copilărie, însă mai puțin se vorbește despre faptul că poate afecta și adulții, cu un impact semnificativ asupra vieții personale și profesionale a acestora.[1] Continuă să citești pentru a descoperi cum se manifestă această tulburare la adulți, dar și la ce opțiuni de tratament se poate apela în astfel de cazuri.

adhd la adulți: cum se manifestă și cum se tratează

Principalele simptome ale ADHD la adulți

În general, când se vorbește despre ADHD la adulți se menționează trei simptome principale: neatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Primul dintre acestea se poate manifesta[1] prin:

  • lipsa de atenție la detalii;
  • greșeli frecvente din neglijență la locul de muncă sau în timpul desfășurării altor activități;
  • dificultăți în a-și menține concentrarea un timp mai lung;
  • dificultăți în a urma instrucțiuni sau a finaliza sarcini de lucru;
  • abilități organizaționale și de gestionare a timpului slabe;
  • tendința de a „rătăci” diverse obiecte (ex; chei, portofel, telefon);
  • uitare (inclusiv când vine vorba de activități de rutină precum plata facturilor sau respectarea programărilor);
  • tendința de a se lăsa ușor distras.

Hiperactivitatea și impulsivitatea, pe de altă parte, se poate manifestă prin:

  • neliniște și agitație;
  • dificultăți în a sta nemișcat pentru perioade mai lungi;
  • tendința de a se foi, de a se mișca încontinuu, de a-și mișca mâinile sau picioarele;
  • incapacitatea de a se angaja în liniște în activități de petrecere a timpului liber;
  • tendința de a vorbi excesiv sau de a răspunde la întrebări înainte ca acestea să fie complet formulate;
  • dificultăți în a-și aștepta rândul;
  • tendința de a întrerupe alte persoane.

De regulă, aceste simptome apar înainte de vârsta de 12 ani și persistă și la vârsta adultă. Pentru a se putea stabili diagnosticul de ADHD, un adult ar trebui să prezinte cel puțin 5 dintre simptomele neatenției și/sau 5 simptome asociate cu hiperactivitatea și impulsivitatea, iar aceste simptome ar trebui să se manifeste în două sau mai multe situații diferite (ex: în viața personală sau cea profesională, cu prietenii sau rudele) și să afecteze calitatea vieții sociale sau a celei profesionale.

Se întâmplă adesea ca această tulburare să rămână nediagnosticată. Persoana afectată va avea însă dificultăți în a se organiza, în a-și păstra locul de muncă ori a-și aduce aminte de diverse programări, va avea tendința de a întârzia la serviciu,  de a încerca să facă mai multe lucruri în același timp fără succes sau a alege întotdeauna calea mai ușoară, chiar dacă rezultatele sunt mai puțin bune ori recompensele mai mici.[1]

Cum se tratează ADHD la adulți

Opțiunile de tratament pentru ADHD la adulți depind de severitatea simptomelor și pot include terapia comportamentală și cognitivă și/sau tratamentul medicamentos. Terapia se concentrează pe dezvoltarea abilităților de organizare, planificare și prioritizare, pe dezvoltarea capacității de concentrare asupra unei sarcini și de finalizare a acesteia, pe îmbunătățirea imaginii de sine și a relațiilor cu cei din jur. Tratamentul medicamentos presupune, de cele mai multe ori, administrarea de stimulante, non-stimulante sau antidepresive. Planul de tratament se poate stabili doar de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz.[2]

ADHD este o tulburare ale cărei simptome apar de multe ori în copilărie, dar care adesea continuă să se manifeste și la vârsta adultă, provocând dificultăți atât în viața personală, cât și cea profesională. Diagnosticarea corectă și timpurie, alături de tratamentul adecvat, pot ajuta persoanele afectate să-și gestioneze simptomele și să ducă o viață împlinită. De aceea este important să ceri ajutor specializat dacă observi prezența unor simptome ce ar putea fi asociate cu această tulburare, fie la tine, fie la persoane apropiate.

Bibliografie:

  1. „Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder in Adults: What You Need to Know”, National Institute of Mental Health (NIMH), 2021, www.nimh.nih.gov/health/publications/adhd-what-you-need-to-know. Accessed 6 June 2023.
  2. Moore, William. „Adult ADHD: Treatment Overview”, WebMD, 7 July 2017, www.webmd.com/add-adhd/guide/adult-adhd-treatment-overview. Accessed 6 June 2023.

.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică