Un biciclist în vârstă de 34 de ani a fost lovit de o mașină în Broscărie. Șoferul a fugit de la fața locului, însă a fost prins la scurt timp de polițiști. Aceștia l-au testat atât cu aparatul etilotest, dar și cu aparatul Drugtest și astfel au descoperit că a consumat substanțe psihoactive.
În 4 iulie, în jurul orei 16:30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare dinspre Semaforului, în intersecția sens giratoriu cu strada Henri Coandă, un bărbat nu s-a asigurat la schimbarea direcției de deplasare și a acroșat un biciclist care circula pe aceeași direcție, părăsind ulterior locul producerii evenimentului.
„În jurul orei 17,30, biciclistul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Mureș, s-a prezentat la spital pentru îngrijiri medicale, polițiștii rutieri fiind înștiințați de către cadrele medicale cu privire la producerea evenimentului rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În scurt timp, polițiștii Biroului Rutier Sibiu l-au identificat pe conducătorul auto, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Nocrich. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat rezultatul 0, însă testarea cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la benzodiazepină, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
La nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.