Sunt românești sau din Grecia? Aceasta este întrebarea pe care cei mai mulți cumpărători o pun comercianților în piețele din Sibiu. De acum încolo, cu ajutorul unui cod QR aflat pe taraba fiecărui vânzător, sibienii vor știi proveniența fructelor și legumelor.
Începând de miercuri, 5 iulie, sibienii pot verifica informații esențiale despre producătorul de la care intenționează să cumpere, prin scanarea unui cod QR.
Cumpărătorii vor putea identifica de la numele titularului atestatului de producător, locul de unde provin produsele, legumele și fructele cultivate, valabilitatea atestatului de producător și fotografii sau videoclipuri din solarii sau de pe câmp. Astfel, folosind telefonul mobil sibienii vor știi dacă produsele sunt românești sau de export. Mai mult, vor avea garanția produselor pe care le consumă împreună cu familia.