temperaturi ridicate în următoarele zile - posibile ploi miercuri și joi la sibiu
Foto: Mădalin Constantin

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sudul şi estul ţării, în următoarele patru săptămâni. 

temperaturi ridicate în următoarele zile - posibile ploi miercuri și joi la sibiu

Luni și marți, la Sibiu, maximele se vor situa între 25 – 28 de grade Celsius, însă de joi, conform ANM sunt posibile ploi de scurtă durată.

Astfel, în săptămâna 10 – 17 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile sudice. Cu excepţia nord-vestului extrem al ţării unde regimul pluviometric va fi local excedentar, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în sudul ţării şi la munte, scrie ziarul Adevarul.

În săptămâna 17 – 24 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în sud şi sud-est, iar cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea vestică a ţării, dar mai ales în zona montană aferentă, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Estimările meteorologice pentru săptămâna 24 – 31 iulie arată că temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate de cât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

În ultima săptămână de prognoză, 31 iulie – 7 august, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sud-estul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Estimările meteorologice pentru intervalul 10 iulie – 8 august 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată – ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 – 2022.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică