prelungirea mihai viteazu ar putea fi conectată de centura de sud a sibiului 
Captură Google Maps

Centura de Sud a Sibiului va avea o lungime de peste douăzeci de kilometri și va străbate mai multe localități, prin zone neconstruite, în special pe terenuri arabile și pășuni. Traseul variantei ocolitoare a fost deja stabilit de autorități, iar în această perioadă au loc discuții despre conexiunile ce se vor face pentru a lega localitățile de aceasta. Șelimbărul ar putea avea o legătura cu centura prin prelungirea străzii Mihai Viteazu, în apropierea troiței. 

prelungirea mihai viteazu ar putea fi conectată de centura de sud a sibiului 

Traseul Variantei Ocolitoare Sibiu Sud (VOSS) va porni din apropierea nodului rutier la autostradă (Șura Mică) pe DN 7H, va străbate o zonă cu terenuri agricole suprapus peste un drum de exploatare existent, va intersecția E 81 (între localitatea Cristian și Municipiul Sibiu), va străbate o zonă cu terenuri agricole peste Râul Cibin și Calea Ferată prin intermediul unui nou pasaj, va intersecta DJ 106R Sibiu – Poplaca, va ocoli Rezervația Naturală Dumbrava, respectiv o va subtraversa în zona comunei Rășinari, va intersecta DJ 106A Sibiu – Rășinari, va intersecta DJ 106D Sibiu – Cisnădioara, va intersecta apoi DJ 106C Sibiu – Cisnădie, va străbate o zonă cu terenuri agricole paralel cu Râul Seviș, va traversa Râul Seviș spre lacurile Șopa de pe raza comunei Șelimbăr, va continua înainte de lacurile Șopa spre E 68 pe care îl va intersecta în apropierea nodului rutier de autostradă din Șelimbăr. 

Una dintre legăturile Șelimbărului cu viitoarea centură s-ar putea face prin Prelungirea Mihai Viteazu, în zona magazinului Dedeman. Consilierul județean Adrian Echert (USR) a cerut lămuriri despre acest aspect în ședința extraordinară de joi a Consiliului Județean Sibiu. „Prelungirea de pe Mihai Viteazu a intrat în proiectul tehnic, astfel încât să fie inclusă în centura de sud? Va exista o legătură, un sens giratoriu, orice, care să facă conexiunea dintre viitoarea centură și spațiul din zona magazinului Dedeman, care intră pe UAT Șelimbăr? (…) Ar fi păcat ca cetățenii de acolo să nu beneficieze”, a precizat consilierul. 

Răspunsul a venit din partea inginerului Stoica, din cadrul aparatului tehnic al CJ Sibiu, care a spus că știe că au avut loc discuții despre această conexiune, însă primăria Șelimbăr nu a transmis deocamdată versiunea ce va fi luată în considerare. „Știu de discuție, în legătură cu sensul giratoriu, însă din ce cunosc, primăria Șelimbăr trebuia să ne dea punctul de racord. Noi nu am primit încă această versiune de la primărie. Ei trebuie să facă PUD-ul în sensul acesta. Încă nu avea oficial unde va fi punctul de racord”, a spus inginerul. 

Președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a precizat că vor reveni cu detalii clare pe această temă. „Vom da un răspuns atunci când vom avea informația corectă, și nu din amintiri. Primăria Șelimbăr își cunoaște proiectele din zonă, au loc proiecte de dezvoltare de altă natură acolo. Nu stabilim noi de la Consiliul Județean ce fac ei pe UAT-ul care le aparține. De aceea aș vrea să văd care este stadiul discuțiilor și vă vom da un răspuns”, a spus Cîmpean. 

Citește și: Sibienii chemați să își dea cu părerea la dezbateri în localitățile prin care va trece Centura de Sud a Sibiului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică