psd sibiu: ministrul raluca turcan trebuie să explice de ce a acreditat ”azilul groazei” din voluntari (cp)

Urmare a tragediei ”Azilele groazei”, premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu are ”nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei”. 

psd sibiu: ministrul raluca turcan trebuie să explice de ce a acreditat ”azilul groazei” din voluntari (cp)

”Avem de-a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem. UN SISTEM CORUPT ȘI INERT! Și cu unii funcționari publici COMPLICI, care în loc să fie de partea oamenilor amărâți, s-au vândut ticăloșilor! Vom face curățenie de sus până jos! De la condiții în centre, la instituții și legislație! De data aceasta, nu există scuza funcționarilor publici și a demnitarilor că nu se poate! Voi urmări personal să se poată! Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conștiințe în schimbul banilor. Mi-am asumat, ca prim-ministru, acest lucru. Și voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română și de restul cultelor din România, precum și de societatea civilă. Nu am nicio milă pentru cei care au distrus viețile și sufletele unor oameni fără apărare! Lucrurile nu se vor schimba, însă, doar cu un număr de demisii. Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societății să fie acoperită de un șir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel”, subliniază președintele PSD și prim-ministru al Guvernului României.

A fost nevoie și de o asumare politică, astfel că ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, și Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, și-au dat demisia de onoare. Este un act de responsabilitate politică, prin care cei doi, deși nu există nicio acuzație directă asupra lor, au înțeles să-și asume această situație chiar dacă era existentă cu mult timp înainte ca ei să devină miniștri.

În urmă cu doi ani, prin decizia nr. 4986/03.03.2021, doamna ministru al Muncii de la acea vreme, președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, a semnat eliberarea certificatului de acreditare pentru ”azilul groazei” din Voluntari. Având în vedere faptul că sesizări au fost încă din guvernarea în care ministrul muncii și premierul erau PNL, PSD Sibiu consideră că este obligatoriu ca doamna Turcan, dacă nu a urmat exemplul miniștrilor PSD care și-au dat demisia de onoare, să vină cel puțin cu o explicație în fața sibienilor și a românilor, să spună de ce a semnat acel act când știm, acum, că acel centru social nu îndeplinea condițiile pentru funcționare. 

Nu se poate ca doamna Turcan să ocolească acest subiect care a oripilat opinia publică și să iasă cu comunicate de presă pe cu totul alte teme! Indiferența sa și detașarea de această situație acută sunt gesturi mult prea cinice față de toți bătrânii care au fost torturați în acel azil care n-ar fi putut funcționa fără avizul dânsei. Nu este un atac al social-democraților sibieni la președintele PNL Sibiu, ci este gest normal prin care îi cerem să-și asume decizia, ca un om politic responsabil.

Foto: Decizia nr. 4986/03.03.202, prin care se aviza ”Azilul groazei”, semnată de Raluca Turcan.

psd sibiu: ministrul raluca turcan trebuie să explice de ce a acreditat ”azilul groazei” din voluntari (cp)

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Acelasi impertinent si anormal rationament PSD. Pe dna Firea nu a intrebat-o public tovarasul Trif nimic.Cat va exista PeSeDe si PeNeLe in tara asta nu vom scapa de metehnele comuniste.