O femeie a fost găsită decedată, miercuri seară, într-un apartament de pe strada Rusciorului, din cartierul Terezian.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD, miercuri la ora 21.00, în cartierul Terezian. „Pompierii sibieni au intervenit de urgență aseară, în jurul orei 21:00 pe strada Rusciorului, pentru a debloca ușa unui apartament. La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD. Din nefericire o femeie de aproximativ 60 de ani a fost găsită decedată în locuință. Cazul a fost preluat de către organele abilitate”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu, nu există suspiciuni referitoare la decesul femeii.

Citește și: Femeie găsită moartă într-un apartament din Sibiu – Familia face acuzații grave: „Iubitul ei a drogat-o. A ținut cadavrul două zile în casă”
-
Accident în „intersecția morții” de pe DN1 de la Extaz (foto)
marți, 18 februarie, 2025
-
Actrița româncă rănită în incendiul din Chicago, are nevoie de ajutor. Foștii colegi de la Sibiu, apel public pentru susținerea Siminei
marți, 18 februarie, 2025
-
Măgura dă piept la Cisnădie cu o adversară puternică. La ultimul meci s-a lăsat cu scandal
marți, 18 februarie, 2025
-
Rovinietă pentru mașinile care tranzitează cel mai mare oraș din Moldova. Taxa poate ajunge și la peste 100.000 de lei
marți, 18 februarie, 2025
-
Starea fetiței care a căzut de pe Podul Gării. A trecut printr-o nouă operație
marți, 18 februarie, 2025