Un bărbat de 44 de ani, din Cristian a fost reținut după ce și-a bătut fiica și propria soție. Conform IPJ Sibiu, agresorul a încălcat ordinul de protecție provizoriu.
”La data de 20 iulie a.c., polițiștii Postului de Poliție Cristian au reținut un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Cristian, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor prevăzute și dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.
În fapt, la data de 20 iulie a.c., în jurul orei 20,30, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce polițiștii au constatat că există un risc iminent la adresa siguranței soției și fiicei bărbatului, pe care acesta le-ar fi agresat fizic în aceeași seară.
În jurul orei 23,00, bărbatul ar fi revenit la locuința femeii, fiind depistat de către polițiști în incinta imobilului în care pătrunsese fără acordul soției, încălcând astfel o parte dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.” transmite IPJ Sibiu.
Față de bărbatul în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea dispunerii de măsuri în consecință.
Cercetările sunt continuate la nivelul Postului de Poliție Cristian, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.