Copii bătuți, atacați cu toporul și sechestrați într-o casă părăsită de pe Constituției

Un scandal monstru a avut loc, în toamna anului trecut, într-o casă părăsită de pe strada Constituției din municipiul Sibiu. „Protagoniștii” sunt câțiva minori care se adunaseră în respectivul imobil pentru a consuma băuturi alcoolice. Pe fondul unui conflict spontan, aceștia s-au luat la ceartă, iar lucrurile au degenerat rapid. Unul dintre ei i-a atacat pe alți doi cu un topor, i-a tăiat cu un ciob de sticlă, i-a dezbrăcat de haine și i-a sechestrat în casă până în zorii zilei. Inculpatul, care este încarcerat într-un penitenciar de tineri și minori din țară, a fost condamnat recent, magistrații Tribunalului Sibiu aplicându-i măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată cinci ani pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și lipsire de libertate în mod ilegal. 

Copii bătuți, atacați cu toporul și sechestrați într-o casă părăsită de pe Constituției

Era 19 octombrie 2022. Un tânăr, însoțit de iubita lui și de un amic, au mers la un magazin non-stop din zona Gării din Sibiu și au cumpărat băuturi alcoolice, rachiu și bere. În drumul lor, s-au întâlnit cu alți doi băieți, care li s-au alăturat. După ce au cumpărat băuturile, cei cinci tineri, cu toții minori, s-au deplasat pe strada Constituției din oraș și au intrat într-o casă părăsită aflată în spatele Bisericii Ortodoxe. În apropiere de miezul nopții, a început scandalul. 

Gelos, și-a atacat prietenii cu toporul și i-a sechestrat: „Era sânge pe podea”

Scandalul a pornit după ce unul dintre tineri l-a bănuit pe altul că îi face avansuri iubitei lui. Nu a stat pe gânduri și l-a înjurat, după care s-a năpustit asupra lui, lovindu-l cu pumnii, cu picioarele și cu un topor în zona capului. La un moment dat, unul dintre minorii prezenți i-a cerut bătăușului să înceteze, însă acesta a început să-l lovească și pe el cu toporul. Calvarul celor doi a continuat, căci inculpatul a rupt o bucată de fier din cadrul unui pat și i-a lovit pe amândoi unde nimerea, fără să se uite în ce direcție dă. Pe toată perioada agresiunii, minorii i-au cerut tânărului să se oprească și să-i lase să plece, însă inculpatul mai rău s-a enervat. Le-a spus că îi va omorî dacă vor îndrăzni să părăsească casa și a încuiat ușa „cu un sistem de închidere artizanal”, potrivit procurorilor. Le-a cerut apoi celor doi să se dezbrace și le-a tăiat hainele cu un cuțit, astfel încât să nu poată ieși în stradă. După toate aceste scene, agresorul a luat o sticlă goală de băutură, a spart-o de podea, iar cu restul rămas în mâna sa, a continuat să îi taie și să îi lovească pe ambii minori. 

Toate acestea au putut fi confirmate și de către martori. Iubita agresorului a povestit, în fața anchetatorilor, în detaliu, ce s-a întâmplat în acea noapte. „Eu i-am cerut lui să fie cuminte, însă având în vedere că se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a enervat mai tare. La un moment dat a luat un topor de sub pat și i-a lovit. Nu am văzut dacă concubinul meu a lovit cu cuțitul, dar știu doar că în cameră era foarte mult sânge pe podea. În tot acest timp cei doi îl rugau să nu îi mai lovească, dar acesta continua, inclusiv țipa către aceștia că îi omoară și că le taie gâtul. I-a cerut celui mai mic dintre băieți să stea în genunchi în fața sa, iar celui mai mare să se dezbrace de blugii pe care îi avea. De frică, cei doi s-au conformat. (…) Le-a zis că le taie gâtul dacă pleacă. Din acest motiv, cei doi băieți au rămas în casă până dimineață. Menționez că înainte de cele întâmplate, concubinul meu a pus prenadez într-o pungă și a inhalat vaporii”, este declarația iubitei bătăușului, potrivit rejust.ro. 

Găsiți de jandarmi

După o noapte de coșmar, unul dintre băieții bătuți a reușit să scape. La scurt timp, în casă a intervenit un echipaj al Jandarmeriei, cu toții fiind conduși la sediul instituției. 

Toți minorii au fost audiați apoi. Amicul bătăușului, martor în dosar, a detaliat apoi activitatea infracțională a inculpatului, recunoscând că, dacă toporul folosit în agresiune era ascuțit, cei doi băieți ar fi putut fi omorâți. „A relatat că a încercat să intervină însă și el a fost tăiat cu toporul de către inculpat. Altercația a durat circa o oră și jumătate – două ore, timp în care inculpatul le lovea pe ambele persoane care încercau să se ascundă”, se arată în rechizitoriul publicat pe rejust.ro. 

În urma loviturilor primite, cei doi minori au suferit leziuni traumatice grave. Unul a avut nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar celălalt, între 20 și 25 de zile de îngrijiri medicale. 

Agresorul a fost condamnat 

Instanța a reținut faptul că inculpatul „a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor calificat cu vinovăție sub forma intenției indirecte, întrucât, deși a urmărit să suprime viața persoanelor vătămate, inculpatul a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii decesului, date fiind împrejurările în care s-au comis faptele, respectiv lovirea acestora cu un topor, ciob de sticlă, fragment metalic, în zone vitale ale corpului, intensitatea loviturilor aplicate, durata mare de timp a agresiunii”. Inculpatul a prevăzut posiblitatea producerii decesului celor doi, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat și care a fost evitat numai datorită întâmplării. 

Minorul, care are un istoric infracțional, este încarcerat, în prezent, într-un Penitenciar de Tineri și Minori. Magistrații Tribunalului Sibiu l-au condamnat recent, aplicându-i o măsură educativă de internare într-un centru de detenție pe o durată de cinci ani pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de tentativă de omor calificat și lipsire de libertate în mod ilegal. Cei doi minori bătuți au cerut, de asemenea, daune morale, fiecare în valoare de 10.000 de euro. Sentința nu este definitivă, băiatul bătăuș putând să facă apel în termen de zece zile. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică