Fostul portar Cosmin Vâtcă, 41 de ani, este noul antrenor al clubului din Liga a IV-a, Voința Sibiu.
Vâtcă a pregătit sezonul trecut echipa de Liga 4, FC Dumbrăveni, care a impresionat printr-un fotbal rapid și ofensiv. S-a retras din carieră în urmă cu un an, de la Șelimbăr și nu vrea să mai apere nici măcar la județ.
Voința s-a reunit luni, la baza sportivă proprie, la antrenamente fiind prezenți 25 de jucători.
„Sunt niste pași de urmat, trebuie să formăm un lot foarte bun, apoi în funcție de ce lot reușim să formăm, putem să ne propunem cam pe unde ne-am clasa. Au venit jucători de la echipele de pe podium din Liga 4 și sigur o să mai aducem. Vrem să fim sus, dar este imporant să vedem ce aducem, eu sunt mai rezervat. Pot spune mai multe după perioada de pregătire, după niște amicale, după ce se încheagă un lot” a anunțat Cosmin Vâtcă.
Ca jucător, Cosmin Vâtcă are peste 150 de meciuri în Superliga la CFR Cluj, Rapid, FCSB, Universitatea Cluj, Farul Constanța sau Gaz Metan. În tricoul celor de la CFR a câștigat trei titluri de campion național.
Vineri, amical cu Unirea Alba Iulia
”Se spune că în fotbalul modern construcția pleacă de la portar, așa că ne-am conformat cât se poate de rapid. Acum două luni ne recunoșteam înfrânți de echipa lui, dar de astăzi vrem să aducă secretul succesului în vestiarul nostru. Ne plac aceste ingrediente, astfel că este o bucurie să îl avem ca manager sportiv și să îi oferim toată susținerea în noul sezon” se arată pe siteul oficial al Voinței.
Echipa pregătită de Cosmin Vâtcă va disputa primul amical vineri, de la ora 17.45, pe teren propriu, cu echipa de Liga 3, Unirea Alba Iulia.
Voința Sibiu este un club înființat de suporteri în 2013 pentru a continua tradiția clubului care în 2011 promova în Liga 1, dar care avea să se desființeze în 2012.
Anul trecut, Voința a terminat pe penultimul loc în Liga a IV-a Sibiu, acumulând doar 5 victorii în 26 de partide, dar va continua la același nivel, după ce s-a eliberat un loc prin promovarea echipei ACS Mediaș.
-
Concert coral-instrumental, cu participarea extraordinară a preotului Constantin Necula la Sala Thalia
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
S-a deschis Katrin: Nu e restaurant și nu e nici fast food. Este exact ce trebuie (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Elevii eco-ambasadori din Copșa Mică, în marș pentru un viitor verde (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Criminal condamnat pe viață, eliberat din greșeală. A fost prins după 2 săptămâni
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Fetele de la I.L. Caragiale, calificare la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului
sâmbătă, 12 aprilie, 2025