Polițiștii continuă raziile pe raza municipiului Sibiu, în special în zonele cartierelor Magnolia și Avantgarden, dar și pe bulevardul Mihai Viteazu, acolo unde șoferii își turează motoarele și deranjează locatarii aproape în fiecare noapte. Oamenii legii au sancționat, în weekend, peste treizeci de persoane.
În noaptea de 5 spre 6 august, polițiștii sibieni au desfășurat razii pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pe raza municipiului Sibiu, în zona cartierelor Magnolia și Avantgarden, precum și pe bulevardul Mihai Viteazu. În acțiuni au fost angrenați polițiști din cadrul Biroului Rutier Sibiu, alături de care au acționat și jandarmi din cadrul I.J.J. Sibiu.
„Polițiștii sibieni au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor care reglementează circulația pe drumurile publice din care 19 pentru depășirea regimului legal de viteză, 3 pentru depășirea pragului fonic în mers și 5 pentru oprire neregulamentară. Au fost reținute 3 permise de conducere pentru conducere sub influența alcoolului (0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat), neacordare de prioritate pietonilor și neacordare de prioritate auto. Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare pentru depășirea pragului fonic”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale pe toate segmentele operative din competență.