Sute de voluntari ai Asociaţiei În Slujba Muntelui au adunat în weekend mai bine de 2,5 tone de deşeuri metalice din Căldarea Lacului Călţun, Munţii Făgăraş.
Ei au cărat ţeavă, tablă şi alte profile metalice, pe un traseu de de aproximativ 3 ore, până la Transfăgărăşan, şoseaua care străbate munţii, relatează Mediafax.
„Ne-am propus să facem curăţenie în jurul Lacului Călţun şi aşa am făcut. Iar asta nu e tot. Ne-am făcut şi o sută de noi prieteni. Am demonstrat că ne putem aduna mulţi oameni în jurul unei idei. Am încercat să sensibilizăm, prin acţiune, comunitatea montaniarzilor, pentru a arăta cât de mult este de făcut în slujba muntelui şi cât de mult poate face fiecare dintre noi”, a declarat Florin Fratu, reprezentat al Asociației în Slujba Muntelui.
Lacul Călţun, situat la altitudinea de 2.135 m, are suprafaţa de 7.751 metri pătraţi şi adâncimea maximă de 11,8 m. Este un lac glaciar situat la nord-est de vârful Negoiu din Munţii Făgăraş, la jumătatea drumului dintre cabana Negoiu şi cabana Bâlea Lac, la poalele Vârfului Călţun, iar Căldarea Lacului Călţun este un loc pitoresc, de o frumuseţe aparte.
În 2014, Salvamont Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, au montat un nou refugiu, mai sus de lac, mai mare, mai modern, mai bine izolat, cu panou solar şi cu trapă de acces prin acoperiş (în caz de zăpezi mari). În toamna anului 2018, vechiul refugiu a fost demontat definitiv. În urmă au rămas însă peste 10 tone de deşeuri metalice.