Cu două victorii din tot atâtea partide, CSC 1599 Șelimbăr este lider în Liga 2, fiind sigura echipă cu punctaj maxim.
După succesul de sâmbătă, de la Cisnădie, 2-0 cu Unirea Dej, antrenorul Claudiu Niculescu consideră că echipa sa a făcut un joc bun, iar diferența la final putea fi mai mare.
”A fost un meci bun al nostru, pe care l-am controlat în totalitate. M-au interesat în primul rând punctele puse în joc, dar băieții au avut o evoluție solidă, nu am dat nicio șansă adversarului și scorul putea fi mult mai mare, dar, să nu îl mâniem pe Dumnezeu, tot trei puncte luam. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, traversăm o perioadă bună, suntem într-o formă sportivă bună, zic eu, dar urmează o săptămână grea, cu meci în cupă și o deplasare foarte grea la Alexandria. Sunt mulțumit de ce am arătat sâmbătă, se poate și mai bine de atât, au fost și greșeli inerente la acest nivel, dar m-a bucurat unitatea grupului, s-au ajutat pe tot parcursul meciului și asta s-a văzut în evoluția echipei” a spus Claudiu Niculescu.
Mai caută un vârf
Tehnicianul mai caută un vârf și a explicat de ce danezul Danilo Babovic și camerunezul Paul Henri Mouasso nu au debutat încă la echipă. ”Ei sunt în urmă cu pregătirea, ei au venit după ce ne-am întors din cantonamentul din Bulgaria, au cam trei săptămâni în urma celorlalți, dar, ușor, ușor îi vom aduce la parametrii care să le permită să aibă evoluții bune. Mai căutăm ceva, încercăm să ne întărim, să avem dublura pe toate posturile și cred că zilele viitoare se va rezolva și acest aspect” a explicat tehnicianul lui CSC 1599 Șelimbăr.