bărbat din hoghilag, reținut pentru tăiere și furt de arbori
foto: arhivă

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni, fiind cercetat pentru tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos. Omul a fost prins în timp ce transporta lemnele cu o căruță.

bărbat din hoghilag, reținut pentru tăiere și furt de arbori

„La data de 14 august a.c., pe raza localității Hoghilag, echipajul de poliție aflat în patrulare a observat un atelaj hipo încărcat cu materiale lemnos (lemn de foc), atelaj în care se aflau 3 persoane de sex masculin. Nici una din persoanele din atelaj, cu vârsta cuprinsă între 15 – 37 de ani, localnici, nu a putut prezenta documente justificative de transport și/sau proveniență a materialului lemnos”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

În cursul zilei de joi, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni și a probatoriului administrat, a fost reținut bărbatul de 37 de ani, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos.

Față de acesta a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, urmând ca cursul zilei de vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri legale. Cercetările sunt continuate de polițiștii din Dumbrăveni.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică