După remiza din prima etapă a Seriei 9 din Liga 3, 0-0 pe teren propriu cu Unirea Alba Iulia, președintele ACS Mediaș, Ionuț Buzean a anunțat că obiectivul este o clasare cât mai bună.
Dacă până acum, obiectivul declarat pentru acest sezon era promovarea în Liga 2, președintele Ionuț Buzean a resetat targetul echipei. Cum bugetul strâns pentru Liga 3 nu a fost cel dorit, Mediașul nu a reușit în vară să aducă jucători cu experiență, care să facă diferența, iar noul obiectiv este clasarea pe locurile 1-6 în Seria 9, una foarte puternică. Doar primele patru clasate din serie la finalul sezonului regular merg în play-off, iar locurile 5-10 continuă în play-out.
”Felicit echipa pentru rezultatul, atitudinea si determinarea pe care a avut-o în jocul de sâmbătă. A fost un meci dificil, în compania unei echipe care își dorește promovarea în Liga 2. Doresc să mulțumesc publicului pentru prezența atât de numeroasă și aștept suporterii vineri la Cugir, pentru meciul care va avea loc începând cu orele 17.00. Obiectivul nostru în acest sezon este o clasare fruntașă în clasament, mai exact locurile 1-6. De asemenea, ne dorim formarea unui grup unit și performant, având în vedere faptul că lotul nostru are o medie de vârstă de 20 de ani” a declarat Ionuț Buzean pentru pagina oficială a cubului medieșean.
”Deciziile vor fi doar spre binele echipei”
Cum se știe, cu câteva zile înainte de startul Ligii 3, ACS Mediaș l-a demis pe antrenorul care a reușit promovarea, Dumitru Solomon, care a fost înlocuit cu Mihai Ianc. Ionuț Buzean îi asigură pe fani că decizia a fost una spre binele echipei.
”Referitor la cele întâmplate în săptămâna premergătoare jocului, doresc să vă spun că această echipă a fost creată pentru a duce fotbalul medieșean mai departe. Toate deciziile pe care le voi lua, cât timp am să conduc acest club, vor fi doar pentru binele echipei” a mai spus fostul fundaș.
Actualul președinte al clubului a evoluat timp de 16 sezoane pentru Gaz Metan Mediaș în primele două eșaloane, fiind cel mai longeviv jucător care şi-a legat cariera de o singură formaţie. A jucat în Liga 1 în 184 de meciuri pentru Gaz Metan, fiind jucătorul cu cele mai multe prezenţe pe prima scenă din istoria echipei.